Ghid practic: ce sa faci cand ai corzile vocale inflamate

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

Inflamatia corzilor vocale, numita medical „laringita”, este o afectiune destul de frecventa mai ales in sezonul rece. Laringita apare atunci cand mucoasa laringelui si cea a corzilor vocale se inflameaza sau este iritata. Inflamatia modifica modul in care corzile vocale vibreaza in vederea producerii sunetelor, ceea ce duce la raguseala, pierderea temporara a vocii si durere in gat. De cele mai multe ori, inflamatia este cauzata de infectii respiratorii virale sau suprasolicitare.

Afectiuni asociate cu corzile vocale inflamate

Corzile vocale inflamate sunt o manifestare tipica a mai multor afectiuni ale tractului respirator superior. In unele cazuri, inflamatia are la baza expunerea la factori iritanti externi sau, mai rar, suprasoliciarea mecanica a acestora. Principalele cauze care duc la corzi vocale inflamate sunt:

Laringita acuta

  • cea mai frecventa cauza pentru corzi vocale inflamate;
  • de obicei, apare dupa o infectie virala respiratorie (raceala, gripa, COVID-19);
  • simptome: raguseala brusca, durere usoara in gat, tuse seaca iritativa, senzatia specifica de „nod in gat”, voce aspra sau chiar afonie (pierderea temporara completa a vocii).

Laringita cronica

  • defineste inflamatia persistenta (peste 3 saptamani) a corzilor vocale;
  • se asociaza cu: fumat (activ sau pasiv), reflux gastroesofagian (deoarece acidul gastric irita corzile vocale), expunerea constanta la praf, vapori chimici, poluanti, cantatul;
  • poate duce la leziuni cronice ale mucoasei si modificarea permanenta a tonului vocii.

Noduli sau polipi vocali

  • sunt mici excrescente care apar din cauza suprasolicitarii vocii, de obicei in contextul unei profesii (cantareti, profesori, vorbitori publici);
  • duc la corzi vocale inflamate, cu o voce „gajaita”.

Refluxul faringo-laringian

  • este o alta cauza comuna pentru corzi vocale inflamate, care apare atunci cand refluxul acid gastric ajunge pana la nivelul gatului si corzilor vocale;
  • provoaca inflamatie, tuse cronica, senzatia de corp strain in gat si raguseala dimineata, mai ales.

Alergii asociate si expunerea la iritanti

  • expunerea la fum, praf, parfumuri puternice, mucegaiuri sau alte substante iritante poate sa duca la inflamatia mucoasei laringiene si, prin asociere, la corzi vocale inflamate;
  • de obicei, inflamatia se amelioreaza atunci cand factorul iritant este indepartat din mediu.

Alternative de tratament pentru corzile vocale inflamate

Tratamentul pentru corzi vocale inflamate depinde de cauza. In majoritatea cazurilor, totusi, se pot aborda masuri de autoingrijire la domiciliu si repaus vocal pentru a ameliora inflamatia.

Repausul vocal, prima regula pentru accelerarea vindecarii

  • daca te confrunti cu corzi vocale inflamate, evita sa vorbesti tare, sa canti, sa soptesti (desi suna paradoxal, soptitul solicita mai mult corzile vocale decat vorbitul normal conform mai multor studii);
  • incearca, in schimb, sa comunici mimand, folosind notite sau scriind mesaje pe telefon;
  • nu forta vocea mai ales daca simti un disconfort acut, deoarece poate agrava inflamatia;
  • repausul vocal timp de 1-3 zile este adesea cea mai eficienta „terapie” pentru corzile vocale inflamate (laringita acuta).

Hidratarea este, in continuare, foarte importanta

  • bea cel putin 2 litri de apa pe zi, intrucat hidratarea mentine mucoasa gatului umeda, reduce senzatia de iritatie si uscaciune;
  • evita bauturile foarte reci, alcoolul, cafeaua, deoarece acestea accentueaza deshidratarea;
  • poti consuma supe calde, ceaiuri din plante, apa cu miere si lamaie, deoarece sunt eficiente in calmarea gatului.

Inhalatiile cu aburi calzi

  • inhalatiile cu aburi calzi sunt eficiente daca ai corzile vocale inflamate, intrucat nu doar ca ajuta la umidificarea mucoasei, dar amelioreaza si inflamatia asociata;
  • se pot face acasa, de 2-3 ori pe zi;
  • pentru a le face corect trebuie sa: (1) fierbi apa curata si s-o torni intr-un bol, (2) sa adaugi cateva picaturi de ulei esential (de eucalipt, menta, musetel), (3) sa iti acoperi cu un prosop curat si (4) sa inspiri aburii timp de 10 minute (poti inspira si pe gura);
  • evita sa folosesti apa extrem de fierbinte, pentru a nu irita suplimentar mucoasa.

Ceaiuri si alte remedii naturiste pentru corzi vocale inflamate

  • anumite plante au proprietati antiinflamatoare, emoliente si antiseptice, fiind foarte utile in calmarea corzilor vocale;
  • ceaiul de musetel este un antiinflamator natural care calmeaza gatul iritat si inflamatia;
  • ceaiul de tei reduce senzatia de arsura si uscaciune;
  • ceaiul de nalba-mare sau lemn dulce este bogat in mucilagii, formeaza un strat protector pe mucoasa;
  • mierea cu lamaie combina efectul calmant si antibacterian (totusi, nu se recomanda copiilor cu varsta sub 1 an);
  • poti incerca si siropul de ridiche neagra, foarte eficient in caz de corzi vocale inflamate, dar nu numai;
  • consuma lichidele calde, nicidecum fierbinti.

Umidificarea aerului din camera

  • aerul uscat, mai ales iarna, agraveaza inflamatia corzilor vocale:
  • foloseste un umidificator electric sau asaza un vas cu apa langa o sursa de caldura;
  • aeriseste zilnic camera si evita fumul de tigara.

Evita iritantii si factorii agravanti

  • pentru vindecare mai rapida si completa, trebuie eliminate cauzele care mentin inflamatia;
  • evita fumatul activ si pasiv, alcoolul, cafeaua in exces, aerul conditionat (sau poluat), dar si alimentele acide sau picante.

Gargara si pastilele de supt

  • daca te confrunti cu corzi vocale inflamate, gargara cu apa sarata, calduta, poate fi de foarte mare ajutor (are efect antiseptic si reduce inflamatia locala);
  • solutia se prepara adaugand jumatate de lingurita de sare intr-un pahar cu apa calduta;
  • poti face gargara de 2-3 ori pe zi;
  • pastilele de supt (miere, eucalipt, salvie, mentol, nalba-mare) contin substante naturale, de origine vegetala, care au efect calmant, antiseptic si antiinflamator;
  • acestea ajuta si la mentinerea umiditatii si la calmarea senzatiei de arsura.

Medicamente pentru corzi vocale inflamate

  • in anumite cazuri, se poate opta pentru tratament medicamentos pentru a calma simptomele;
  • este vorba despre antiinflamatoare (ibuprofen, paracetamol) care reduc durerea si calmeaza inflamatia, spray-uri antiseptice sau antiinflamatoare pentru gat, antihistaminice (in situatia in care persoana se confrunta cu corzi vocale inflamate pe fond alergic), antibiotice (atunci cand inflamatia are la baza o infectie bacteriana identificata).

Cand se recomanda consultul medical?

In majoritatea cazurilor, corzile vocale inflamate se vindeca in decurs de 5-10 zile cu tratament local si repaus voal. Totusi, exista situatii care necesita evaluare ORL urgenta. Solicita consultul medical in cazul in care:

  • te confrunti cu corzi vocale inflamate si raguseala de mai bine de 2-3 saptamani;
  • te confrunti cu durere intensa sau dificultati la inghitire;
  • prezinti dificultati respiratorii sau senzatie de sufocare;
  • observi sange in saliva sau atunci cand tusesti (hemoptizie);
  • ai febra si stare generala alterata (simptome sugestive pentru o infectie bacteriana);
  • prezinti modificari ale vocii, insa fara o cauza identificabila clara (fumat, profesie, anumite alergii).

In cazul persoanelor ale caror meserie deseori presupune solicitarea excesiva a vocii, cum ar fi cantaretii, riscul de a se confrunta cu corzi vocale inflamate este mai mare. Drept urmare, este necesara evaluarea ORL periodica pentru a preveni aparitia leziunilor cronice.

sursa foto: shutterstock

Autor: Andrei Cioata

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: