fbpx

Enterocolita la copii – care sunt simptomele si remediile

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

Enterocolita la copii este o afectiune intalnita destul de frecvent, care consta in inflamarea intestinului subtire si a intestinului gros. Desi in general nu imbraca forme foarte grave, boala poate fi forate neplacuta din cauza simptomelor specifice, care provoaca un puternic disconfort copiilor si dau motive de ingrijorare parintilor.

Pentru ca incidenta enterocolitei la copii creste in perioada verii, iar in prezent ne aflam in plin sezon estival, ne-am gandit ca te-ar interesa un articol pe aceasta tema, mai ales daca te pregatesti sa pleci in concediu si nu ai vrea ca vacanta sa iti fie stricata de un astfel de eveniment.

Asadar, in cele ce urmeaza vei putea afla care sunt cauzele de enterocolita la copii, care sunt simptomele specifice si care sunt remediile la care poti sa apelezi in astfel de situatii. De asemenea, daca nu iti doresti o astfel de experienta pentru tine si copilul tau, iti oferim spre final si cateva sfaturi despre cum poti sa previi aceasta boala.

Cauzele enterocolitei la copii

Exista mai multe cauze care pot determina inflamarea intestinului subtire si a intestinului gros, specifica enterocolitei la copii. Cele mai multe dintre ele sunt de natura infectioasa, insa problemele digestive pot fi declansate si de alti factori pe care ii vom prezenta in continuare.

Infectiile cu agenti patogeni

Dupa cu spuneam, acestea sunt cele mai frecvente cauze ale enterocolitei la copii, iar in functie de agentul patogen care provoaca infectia, pot fi de trei tipuri.

  • Infectiile bacteriene – bacteriile sunt principalele responsabile pentru aparitia enterocolitei la copii, cele mai multe cazuri diagnosticate avand la baza microorganisme din aceasta categorie.

Mai precis, este vorba de bacteriile Escherichia coli, Salmonella si Campylobacter, care ajung in sistemul digestiv prin intermediul apei sau alimentelor contaminate sau al mainilor murdare.

  • Infectiile virale – de aceasta data, agentul patogen care provoaca inflamarea intestinului subtire si intestinului gros este un virus.

In general, enterocolita la copii de natura virala este cauzata de infectia cu Rotavirus sau Norovirus.

  • Infectiile parazitare – parazitii intestinali sunt responsabili pentru aparitia acestui tip de enterocolita la copii, iar principalii exponenti sunt Giardia lamblia si Cryptosporidium.
Pe baza unei formule echilibrate de saruri de rehidratare, Naturalis Rehidrafort este un supliment alimentar sub forma de pulbere, care are rolul de a compensa pierderile de lichide si electroliti din organism in caz de: diaree, varsaturi repetate, efort fizic intens, utilizare in exces a laxativelor, dar si in perioadele caniculare. Continutul unui plic de Rehidrafort se dizolva in 200 ml apa fiarta si racita, copiilor fiindu-le administrate cate 1-3 pahare de 200 ml solutie (1-3 plicuri/zi).

    Alergiile si intolerantele alimentare

    Enterocolita la copii poate fi si rezultatul unei reactii alergice a organismului in urma ingestiei unei substante pe care acesta nu o tolereaza. De cele mai multe ori, aceste substante se gasesc in compozitia alimentelor consumate, iar odata ajunse in tractul digestiv declanseaza astfel de reactii care determina inflamarea intestinului subtire si a celui gros.

    In general, ouale, alunele, lactatele, fructele de mare si produsele care contin gluten pot declansa enterocolita la copii, daca acestia au o astfel de sensibilitate alimentara.

    Reactiile adverse la unele medicamente

    Cel mai frecvent, se intampla ca urmare a administrarii de antibiotice orale, care pot afecta si echilibrul florei intestinale ceea ce duce la aparitia inflamatiei.

    Anumite afectiuni intestinale

    In cazuri rare, enterocolita la copii poate fi asociata cu boli inflamatorii intestinale, cum ar fi boala Crohn sau colita ulcerativa. Aceste afectiuni se caracterizeaza prin inflamatia cronica a intestinului, astfel ca este lesne de intuit legatura lor cu enterocolita.

    Simptome ale enterocolitei la copii

    Ca in orice boala, simptomele enterocolitei la copii pot diferi de la caz la caz ca forma de manifestare si intensitate, fiind influentate de o serie de factori specifici fiecarui pacient.

    Un tablou complet al manifestarilor posibile arata astfel:

    Diaree

    Diareea este una din cele mai frecvente simptome ale enterocolitei la copii, fiind prezenta aproape la fiecare caz. Se manifesta prin scaune frecvente si apoase, iar copilul poate sa aiba de fiecare data o senzatie de golire incompleta a intestinului.

    Dureri abdominale

    Copiii cu enterocolita pot avea frecvent dureri sau crampe abdominale. Acestea variaza in intensitate si sunt resimtite in diverse zone ale abdomenului, putand fi constante sau intermitente.

    Varsaturi

    Varsaturile sunt o consecinta fireasca a iritarii tractului gastrointestinal, asa ca se numara si ele printre simptomele frecvente in cazul enterocolitei la copii. Apar de obicei in perioada de debut a bolii si au o frecventa variabila, in functie de gravitate.

    Febra

    Febra este o manifestare specifica formelor infectioase de enterocolita la copii si apare in majoritatea cazurilor de acest gen. Este o reactie fireasca a organismului la infectie, ca rezultat al mobilizarii sistemului imunitar impotriva agentilor patogeni si dispare de regula in decurs de cateva zile.

    Pierderea poftei de mancare

    Acesta este un simptom normal in cazul afectiunilor tractului digestiv, dat fiind disconfortul abdominal si celelalte manifestari specifice. Copilul nu trebuie fortat sa manance in aceasta perioada, pentru ca simptomele se pot agrava. Apetitul va reveni usor la normal in cateva zile, cand este recomandat sa ii oferi alimente usor digerabile

    Oboseala si iritabilitate

    Enterocolita la copii determina si o stare generala alterata, datorata deficitelor nutritionale, dezechilibrelor electrolitice si disconfortului dat de celelalte simptome. Copiii se simt obositi, manifesta lipsa de interes pentru activitatile care ii atrageau si se enerveaza usor, plang si uneori sunt agitati.

    Deshidratare

    In cazurile severe, diareea si varsaturile pot duce la pierderea excesiva de lichide si electroliti, caz in care apare deshidratarea. O astfel de situatie reprezinta urgenta medicala, iar copilul trebuie vazut neaparat de un medic mediatru.

    Remedii pentru enterocolita la copii

    Daca nu ridica probleme deosebite, enterocolita la copii poate fi gestionata cu usurinta, iar simptomele se vor ameliora in decurs de cateva zile.

    Foarte importanta in acest sens este hidratarea, pentru a suplini pierderea de lichid prin diaree si varsaturi. Copilul trebuie sa fie incurajat sa bea cat mai multe lichide, putand fi vorba de apa, ceai, sucuri naturale sau compoturi fara zahar adaugat sau alti indulcitori. 

    De asemenea, daca apar primele semne ale deshidratarii, poti sa apelezi la bauturi izotonice, care contin saruri minerale si alti nutrienti care mentin organismul bine hidratat.

    Al doilea element important este alimentatia, care trebuie sa constea in alimente usor digerabile, fara grasimi sau condimente. Se recomanda piureurile, supele calde, orezul fiert, branza de vaci si ceaiurile cu efect digestiv calmant.

    Pentru refacerea florei intestinale, poti administra copilului suplimente cu probiotice, care  contin bacterii benefice necesare pentru restabilirea echilibrului florei intestinale si pentru reducerea simptomelor neplacute. In legatura cu acest subiect, este totusi recomandat sa discuti mai intai cu medicul pediatru, care iti va da sfaturile necesare.

    Nu in ultimul rand, copilul are nevoie de odihna si relaxare in perioada de recuperare asa ca trebuie sa-i asiguri toate conditiile in acest sens.

    In cazurile mai severe poate fi nevoie si de administrarea unor medicamente pentru ameliorarea simptomelor si distrugerea agentilor patogeni care au provocat infectia, insa medicul pediatru este singurul in masura sa decida acest lucru.

    Prevenirea enterocolitei la copii

    Pentru ca si in cazul enterocolitei la copii este mai eficient sa previi decat sa tratezi, incheiem, asa cu am promis, cu cateva sfaturi pentru a evita o astfel de situatie.

    Igiena mainilor

    Invata copilul sa se spele pe maini cu apa si sapun timp de cel putin 20 de secunde inainte de fiecare masa, dupa folosirea toaletei si dupa contactul cu obiecte sau suprafete murdare si supravegheaza-l o vreme, pana cand te convingi ca acest obicei i-a intrat in reflex.

    Depozitarea si prepararea alimentelor

    Legumele si fructele trebuie spalate foarte bine inainte de a le consuma, iar  alimentele de origine animala cum ar fi carnea, ouale, lactatele pestele si fructe de mare trebuie sa fie foarte bine preparate termic, pentru a distruge orice bacterie pe care o pot contine.

    De asemenea, alimentele trebuie sa fie pastrate la o temperatura corespunzatoare, in conditii igienice adecvate si ferite de actiunea razelor solare.

    Consumul de apa din surse sigure

    Foloseste apa imbuteliata sau foarte bine filtrata, atat pentru baut cat si pentru gatit, si evita apa din surse naturale, care poate fi contaminata cu microorganisme.

    Evitarea contactului cu persoanele bolnave

    Incearca pe cat posibil sa eviti contactul copilului cu persoanele care au infectii digestive sau simptome de enterocolita, pentru ca transmiterea infectiilor se poate face si prin contact direct sau prin obiecte contaminate.

    Autor: Catalin Tantareanu

    Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: