fbpx

Acid alfa-lipoic (acid tioctic): ce este, beneficii si utilizari terapeutice

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

In mecanismul complex care sta la baza functionarii organismului este implicat si un compus natural numit acid alfa-lipoic sau acid tioctic, cu un rol important in transformarea glucozei in energie si protejarea celulelor impotriva actiunii nocive a radicalilor liberi.

Corpul uman are capacitatea de a produce acid alfa-lipoic insa cantitatea este deseori insuficienta in raport cu nevoile sale, asa ca in completare, acesta poate fi administrat si din sursa externa. Exista o serie de alimente care contin in mod natural acid tioctic insa si in cazul acestora cantitatea este una redusa astfel ca cea mai buna sursa externa o constituie suplimentele alimentare. 

In acest articol iti vom arata de ce este important ca organismul sa beneficieze de o cantitate optima de acid alfa-lipoic, care sunt dozele zilnice recomandate si cum se administreaza pentru a evita anumite riscuri.

Ce este acidul alfa-lipoic (acid tioctic)?

Cand vorbim despre acid alfa-lipoic sau acid tioctic ne referim la un compus organic produs de organismul uman dar prezent in mod natural si in alimente precum carnea rosie, cartofii, spanacul, rosiile si broccoli. Pana aici nimic deosebit, insa ceea ce face acidul alfa-lipoic deosebit este puternicul sau efect antioxidant si capacitatea de a se dizolva atat in lichide, cat si in grasimi. In acest mod, acidul tioctic penetreaza mai usor membranele celulelor si ajunge in toate compartimentele celulare. Tot celulele sunt cele care produc acid alfa-lipoic prin intermediul mitocondriilor – structuri celulare specializate in producerea energiei.

Celulele au nevoie de acid tioctic pentru a produce energia necesara functionarii organismului, acest compus actionand ca o coenezima in reactiile mitocondriale. Mai exact, acesta activeaza si sustine enzimele implicate in reactiile care au loc la nivelul mitocondriilor, pentru transformarea nutrientilor in energie.  

In acelasi timp, celulele au nevoie de acid alfa-lipoic si pentru protectie in fata actiunii nocive a unor compusi numiti radicali liberi. Aceasta protectie este data de efectul antioxidant, despre care vom vorbi imediat,  precum si de capacitatea de a reactiva alti antioxidanti puternici precum vitamina C sau vitamina E.

Capacitatea organismului de a produce acid tioctic nu satisface de multe ori necesarul, astfel ca o alta sursa o reprezinta alimentele care contin in mod natural acest compus. Si in acest caz, dozele de acid alfa-lipoic din alimente sunt destul de mici, iar o varianta mai buna o constituie suplimentele alimentare care contin acest compus. Un astfel de supliment poate contine doze cu pana la 1.000 de ori mai mari de acid tioctic in comparatie cu alimentele, insa aceasta nu inseamna ca sursele naturale trebuie inlocuite cu suplimente alimentare.

Acid alfa-lipoic – beneficii pentru sanatate

Organismul produce acid alfa-lipoic in principal pentru a-l folosi in metabolismul energetic, insa acest compus aduce si o serie de alte beneficii pe care le prezentam in continuare.

Sustinerea metabolismului energetic

Daca l-am amintit mai devreme, incepem cu acest beneficiu ce consta in contributia acidului tioctic conversia glucozei in energie. Glucoza provine din carbohidratii continuti de alimentele consumate, fiind absorbita din sange in celule prin intermediul unui hormon pancreatic numit insulina. In celule, glucoza este procesata de mitocondrii si transformata in energie iar in cadrul acestui proces acidul alfa-lipoic activeaza si sustine enzimele implicate.

Reducerea stresului oxidativ

Celulele care produc energie sunt expuse actiunii unor compusi formati in urma proceselor metabolice din organism sau proveniti din exterior, care initiaza reactii chimice in urma carora structura si functionalitatea  celulara se modifica. Acesti compusi se numesc radicali liberi iar actiunea exercitata asupra celulelor este denumita stres oxidativ, stand la baza multor probleme de sanatate. Prin efectul antioxidant, acidul alfa-lipoic neutralizeaza radicalii liberi inainte ca acestia sa reactioneze cu celulele si astfel previne stresul oxidativ.

Protejarea sistemului nervos

Cercetarile efectuate pana in prezent au relevat faptul ca efectele benefice ale acidului alfa-lipoic se resimt in mod pregnant la nivelul celulelor nervoase. Mai precis, acidul tioctic protejeaza de radicalii liberi celulele din creier si cele care formeaza celelalte structuri nervoase, contribuind totodata la regenerarea acestora.

Imbunatatirea sensibilitatii la insulina

Spuneam despre insulina ca este un hormon produs de pancreas, care intermediaza absorbtia glucozei in celule. Acesta este eliberat in sange si comunica direct cu receptorii de insulina de la nivelul membranelor celulare iar acestia transmit semnalul ce determina absorbtia glucozei. Sub influenta mai multor factori, sensibilitatea acestor receptori poate scadea, ceea ce duce la cresterea glicemiei si aparitia diabetului. Acidul alfa-lipoic reduce acest risc prin actiunea asupra receptorilor celulari de insulina, carora le imbunatateste sensibilitatea.

Reducerea riscului cardiovascular

In conditiile unui aport optim de acid tioctic se imbunatateste si functionarea sistemului cardiovascular, prin faptul ca acest compus contribuie la reducerea nivelului de colesterol LDL, care se depune in peretii arterelor, si totodata imbunatateste elasticitatea vaselor de sange, mentinand tensiunea arteriala in limite normale.

Acid tioctic, utilizari terapeutice

Datorita beneficiilor pe care tocmai le -am enumerat, administrarea de acid tioctic este recomandata ca tratament de sustinere in cazul unor afectiuni precum cele de mai jos.

Diabetul zaharat de tip 2

Este o afectiune metabolica aparuta pe fondul cresteri glicemiei, adica a concentratiei de glucoza din sange, care se mentine constant peste limita normala. In cazul pacientilor cu diabet zaharat de tip 2, administrarea de acid alfa-lipoic stimuleaza absorbtia de glucoza prin imbunatatirea sensibilitatii la insulina a receptorilor celulari, contribuind astfel la controlul glicemiei.

Neuropatia diabetica

Aceasta este una dintre complicatiile diabetului netratat corespunzator, datorata afectarii nervilor periferici pe fondul glicemiei crescute si stresului oxidativ. In acest caz, administrarea de acid tioctic imbunatateste functiile nervilor afectati si ajuta astfel la ameliorarea durerii si senzatiei de amorteala sau furnicaturi. De asemenea, imbunatateste circulatia sanguina in zona nervilor afectati, asigurand o mai buna oxigenare, si reduce stresul oxidativ care contribuie la degenerarea structurilor nervoase.

Afectiuni hepatice

O buna parte din radicalii liberi trec prin ficat, care are rolul de curata sangele de toxine, pe care le retine si apoi le elimina din organism. O cantitate prea mare de toxine poate afecta functionarea ficatului si totodata un ficat bolnav devine vulnerabil in prezenta toxinelor, iar din acest motiv suplimentele cu acid  alfa-lipoic sunt recomandate si in afectiunile hepatice. In acest caz, acidul tioctic neutralizeaza radicalii liberi si reduce astfel expunerea ficatului la stresul oxidativ.

Alte utilizari

Desi inca nu sunt confirmate pe deplin, acidul tioctic poate avea efecte benefice si in tratarea unor probleme de sanatate precum:

  • Migrene – scade frecventa episoadelor de migrena si reduce intensitatea durerii;
  • Glaucom – protejeaza nervul optic in fata  stresului oxidativ;
  • Boli neurodegenerative – poate incetini progresia unor boli precum maladia Alzheimer si Parkinson;
  • Probleme dermatologice – efectul antioxidant imbunatateste rezistenta si elasticitatea pielii.

Acid alfa-lipoic – administrare si dozaj

Asa cum spuneam, cea mai importanta sursa externa de acid alfa-lipoic o constituie suplimentele alimentare, care contin doze mari din acest compus si trebuie administrate dupa anumite reguli.

Forme disponibile

In general, suplimentele cu acid tioctic pot fi gasite in farmacii sub forma de comprimate orale sau capsule, totodata acest compus fiind folosit si ca ingredient in suplimente mai complexe, care mai contin si alti antioxidanti alaturi de minerale si vitamine.

Pentru problemele dermatologice sau tratamentele de intretinere a pielii, acidul alfa-lipoic este folosit si in diferite produse topice, precum creme, unguente sau geluri.

De asemenea, pentru tratamentul unor afectiuni exista si solutii injectabile cu acid tioctic, care se administreaza insa doar la recomandarea medicului.

Doze uzuale pentru diferite afectiuni

Dozele de acid alfa-lipoic recomandate variaza intre 300 si 600 de miligrame pe zi, in functie de varsta, greutatea corporala si scopul administrarii. Atunci cand este vorba de tratarea unor afectiuni cronice, administrarea acestor suplimente trebuie sa se faca doar dupa consultarea prealabila a unui medic si respectand recomandarile acestuia. Cu caracter strict informativ, iti putem spune ca dozele recomandate in astfel de cazuri sunt urmatoarele:

  • Diabet zaharat de tip 2 – intre 300 si 1200 de miligrame pe zi;
  • Neuropatie diabetica – intre 300 si 600 de miligrame pe zi, timp de cel putin 3 luni;
  • Protejarea ficatului – doze zilnice de  100 -300 de miligrame;
  • Migrene – intre 200 si 600 de miligrame pe zi, in functie de frecventa si intensitatea durerilor;
  • Afectiuni neurodegenerative – intre 200 si 600 de miligrame pe zi, conform recomandarilor medicale.

Recomandari privind momentul administrarii

Se recomanda ca suplimentele cu acid alfa-lipoic sa fie administrate pe stomacul gol cu cel putin o jumatate de ora inainte de masa, atat datorita faptului ca astfel substanta activa este mai usor absorbita din intestin in sange dar si pentru ca anumite alimente pot ingreuna acest proces, reducand biodisponibilitatea produsului. Persoanele cu sensibilitate digestiva pot administra suplimentele si dupa masa insa in acest caz ar fi necesara o doza mai mare, din cauza biodsponibilitatii mai scazute.

Nu se administreaza impreuna cu suplimente sau alimente care contin fier, calciu sau magneziu, intrucat aceste minerale reduc absorbtia acidului tioctic.

Siguranta si precautii

Acidul alfa-lipoic este considerat un produs sigur, bine tolerat de organism chiar si administrat in doze mai mari decat cele recomandate. Pana la limita de 2.400 de miligrame intr-o singura zi nu exista riscuri, insa administrarea de doze mari in mod repetat sau  depasirea acestei limite poate crea neplaceri.

Efecte secundare posibile

Acestea pot aparea in conditiile mentionate mai sus, fiind foarte rare cazurile in care administrarea conform recomandarilor cauzeaza neplaceri. Posibilele efecte secundare pot fi:

  • Greata;
  • Arsuri gastrice;
  • Diaree;
  • Dureri de cap;
  • Eruptii cutanate.

De obicei, aceste efecte dispar de la sine dupa reducerea dozelor sau intreruperea administrarii.

Contraindicatii

Fiind vorba de un compus natural produs de organism, exista putine contraindicatii legate de administrarea acidului tioctic. Acestea se refera la pacientii cu tulburari digestive acute, carora le poate amplifica simptomele neplacute, si la persoanele cu hipoglicemie severa, in cazul carora poate scadea si mai mult glicemia.

Interactiuni cu medicamente

Indiferent ce tratament medicamentos ai urma, este recomandat sa te consulti cu medicul daca vrei sa-ti administrezi si acid alfa-lipoic in paralel. Suplimentele alimentare pot interactiona cu substantele active din medicamente, atenuandu-le efectul iar in cazul de fata nu se recomanda administrarea in paralel cu alte medicamente pentru controlul glicemiei, cu medicamente folosite in tratamentele hormonale si nici cu citostaticele administrate in chimioterapie.

Atentionari speciale

Pana la acest moment nu exista suficiente studii relevante care sa ateste ca administrarea de acid tioctic este 100% sigura in cazul femeilor insarcinate sau care alapteaza. Nu exista nici dovezi clare ca acest compus ar putea fi nociv, insa in lipsa unor date certe privind siguranta, femeilor insarcinate sau care isi alapteaza copiii le este recomandat sa evite aceste suplimente pentru a elimina orice risc posibil.   

sursa foto: shutterstock

Autor: Catalin Tantareanu

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: