fbpx

Alergii oculare: ce sunt, de ce apar si cum le recunosti?

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

Rezumat. Timp de citire 30 de secunde

Alergiile oculare, cunoscute si ca conjunctivite alergice, sunt reactii ale sistemului imunitar la alergeni precum polenul, praful sau parul de animale. Ele provoaca simptome precum mancarime, roseata, lacrimare abundenta si disconfort ocular. Pot fi sezoniere, perene sau cauzate de factori precum produsele cosmetice ori lentilele de contact. Desi nu sunt contagioase, pot deveni cronice. Tratamentul implica evitarea alergenului si utilizarea de picaturi antihistaminice sau antiinflamatorii. In cazuri severe, se recomanda tratamente orale ori terapie de desensibilizare. Preventia include igiena riguroasa, controlul mediului si limitarea expunerii la factori declansatori.

Alergiile oculare sunt o problema frecventa si suparatoare care afecteaza un numar deosebit de mare de oameni, indiferent de varsta sau stilul de viata. In cele mai multe cazuri, totusi, acestea nu au potentialul de a se complica sau agrava, dar implica un disconfort constant, mai ales daca factorul de risc pentru alergii oculare nu este indepartat. Ochii rosii, care ustura sau lacrimeaza excesiv, este un simptom comun cu care te poti confrunta in contextul unei astfel de alergii.

In acest articol, vei afla ce sunt mai exact alergiile oculare, care sunt cele mai frecvente forme ale acestora, din ce cauze apar, cum le poti recunoaste si, mai ales, ce optiuni terapeutice actuale si pentru a le tine sub control exista. De asemenea, iti oferim cateva recomandari utile pentru a le preveni, mai ales daca ai o predispozitie spre alergii oculare.

Alergii oculare – ce sunt?

Alergiile oculare, cunoscute si sub denumirea de conjunctivite alergice, sunt cauzate de reactii anormale ale sistemului imunitar la anumite substante pe care le percepe in mod eronat ca fiind periculoase, desi in mod normal nu sunt. Aceste substante poarta numele de „alergeni”, putand fi reprezentate de polen, cel mai adesea, praf, par de animale, mucegaiuri sau chiar produse de cosmetica sau substante chimice din aer (fumul de tigara, poluarea).

Atunci cand ochiul intra in contact cu un astfel de alergen, sistemul imunitar reactioneaza prin eliberarea de histamina si alte substante proinflamatorii ce duc la aparitia simptomelor specifice unei alergii oculare: roseata, mancarime, lacrimare abundenta si disconfortul ocular. Paradoxal, desi lacrimarea este abundenta, ochiul tinde sa ramana uscat.

Este important de stiut ca aceste alergii oculare nu sunt contagioase si nu se transmit, dar acelasi lucru nu poate fi spus despre conjunctivitele virale sau bacteriene. Totusi, ele pot deveni cronice si au caracter de recurenta, adica tind sa reapara, mai ales daca alergenii sunt prezenti constant in mediul in care traiesti sau lucrezi.

Tipuri de alergii oculare

Exista mai multe forme de alergii oculare, clasificate in special in functie de factorul care duce la aparitia acestora. Cea mai comuna forma este conjunctivita alergica sezoniera, care apare in special primavara si vara, cand exista mai mult polen in aer. Este tipul cel mai comun de alergii oculare si cel mai usor de recunoscut, deoarece simptomele apar brusc si coincid cu perioadele de inflorire si polenizare ale anumitor plante.

Conjunctivita alergica perena este o alta forma, care ne poate afecta pe tot parcursul anului. In acest caz, alergenii sunt prezenti constant in mediu, cei mai comuni fiind acarienii din praf sau sporii de mucegai, parul de animale.

O forma severa de alergii oculare, dar mai rara, este keratoconjunctivita vernala, care afecteaza in special copiii si adolescentii de sex masculin. In mod similar, exista si conjunctivita atopica, asociata adesea cu dermatita atopica si alte forme de alergii severe (de piele, respiratorii). Mai exista si situatia in care persoanele pot dezvolta alergii oculare ca urmare a folosirii produselor de machiaj sau purtarii lentilelor de contact. Acestea tipuri de alergii oculare poarta denumirea de dermatoconjunctivite de contact.

Alergii oculare – cauze si factori de risc

Cauza principala a alergiilor oculare este reactia aberanta a sistemului imunitar la contactul cu o substanta straina organismului. Organismul identifica alergenul ca fiind o posibila amenintare si reactioneaza exagerat pentru „a se apara”, eliberand substante inflamatorii care produc reactii bine cunoscute. Este important sa amintim faptul ca, in sine, inflamatia este un raspuns imunitar al organismului.

Printre cei mai frecventi alergeni care pot declansa alergii oculare se numara polenul, sporii de mucegai, praful de casa (si in special acarienii), parul si saliva animalelor de companie, fumul de tigara (si alti poluanti din aer), produsele chimice iritante (dermatocosmetice si diferite tipuri de compusi volatili).

Exista si o serie de factori care cresc riscul de a dezvolta alergii familiari. De exemplu, in cazul in care ai un istoric personal sau familial de alergii (rinite alergice, eczeme, astm), riscul tau de a dezvolta o astfel de alergie este mai mare. De asemenea, daca petreci mai mult timp in medii inchise, prafuite sau cu ventilare slaba, lucrezi in medii industriale cu mult praf sau cu substante chimice sau porti lentile de contact, riscul creste.

Alergii oculare – simptome si manifestari

Simptomele unei alergii oculare pot fi usor de confundat cu cele ale altor afectiuni ale ochiului, cum ar fi conjunctivita infectioasa sau oboseala oculara, motiv pentru care este importanta si o evaluare corecta. In general, simptomele apar la ambii ochi, in acelasi timp, si pot include:

  • mancarime intensa (simptom definitoriu);
  • roseata;
  • lacrimare abundenta;
  • senzatia de arsura sau nisip in ochi;
  • uneori, umflarea pleoapelor.

Bineinteles, pe fondul acestor simptome pot aparea si probleme vedere – aceasta poate fi usor incetosata din cauza lacrimarii constante si multe persoane cu alergii oculare descriu o anumita sensibilitate crescuta la lumina. In cazuri mai severe, pot aparea secretii mucoase si senzatia ca pleoapele se lipesc intre ele, mai ales dimineata.

Important de stiut este ca, spre deosebire de infectiile oculare, alergiile nu provoaca dureri mari sau modificari severe ale vederii. Totusi, daca simptomele se agraveaza sau persista, trebuie sa consulti un medic oftalmolog sau alergolog.

Tratament pentru alergii oculare

In primul rand, tratamentul pentru alergii oculare incepe cu identificarea si evitarea alergenului. Daca stii exact ce iti declanseaza simptomele, evitarea contactului cu acea substanta este pasul cel mai eficient pentru a ameliora simptomele cu care te confrunti. In al doilea rand, in vederea calmarii simptomelor, se pot folosi picaturi oftalmice – antihistaminice, care reduc inflamatia si mancarimea, lubrifiante, care hidrateaza ochiul, vasoconstrictoare, care diminueaza roseata, insa acestea nu sunt recomandate pe termen lung.

In cazul unei alergii oculare foarte severe, medicul poate recomanda picaturi cu corticosteroizi sau medicamente antialergice administrate oral (mai ales daca reactia alergica nu implica doar ochiul). Poti aplica si comprese reci pe ochi, in special dimineata, pentru a reduce disconfortul si umflarea pleoapelor.

In plus, este esential sa eviti frecarea ochilor, chiar daca mancarimea este intensa, pentru ca nu vei face decat sa intri intr-un cerc vicios in care mancarimea si inflamatia se vor agrava. Pentru persoanele cu alergii oculare persistente sau greu de controlat, exista si optiuni de tratament pe termen lung: terapia de desensibilizare, care reduce hipersensibilitatea organismului la alergeni pe termen lung, insa cu eficienta variabila.

Alergii oculare – sfaturi pentru preventie

Preventia este foarte importanta intotdeauna, dar mai ales in cazul unei alergii oculare. Inainte de toate, acorda atentie deosebita mediului in care traiesti si incearca sa reduci expunerea la un posibil alergen cunoscut (praf, mucegai, acarieni, par de animale).

Daca ai sensibilitate la polen, evita sa iesi afara dimineata devreme, cand concentratia de polen din atmosfera este mai mare, si foloseste ochelari de soare pentru a-ti proteja ochii. In perioada sezonului alergic, cand numarul de cazuri de alergii oculare este maxim, tine ferestrele inchise si foloseste aparate de aer conditionat cu filtre HEPA, ce pot retine particulele alergene din aer.

In cazul unei alergii oculare la praf sau mucegai, este important sa cureti regulat locuinta. Poti folosi un aspirator dotat cu filtru performant si sa reduci umiditatea din aer. Lenjeriile de pat ar trebui spalate cat mai frecvent, in apa fierbinte. Covoarele groase si draperiile pot retine foarte mult praf si alergeni, asa ca incearca sa limitezi folosirea lor.

Daca poti lentile de contact, ai grija cum le pastrezi peste noapte. Foloseste doar acele produse de intretinere recomandate de specialisti si respecta cu strictete regulile de igiena. De asemenea, este recomandat ca in sezonul alergiilor sa limitezi purtarea lor optand pentru ochelari de vedere (sau le poti purta simultan cu ochelarii de soare).

sursa foto: shutterstock

Autor: Andrei Cioata

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: