Anghinarea si beneficiile ei in afectiunile hepatice

Anghinarea este o planta recunoscuta pentru beneficiile ei; frunzele si radacina se folosesc in medicina naturista pentru efectele benefice asupra sanatatii ficatului si inimii, cu actiune asupra reglarii nivelului de colesterol. Lucru mai putin cunoscut insa, receptaculul sau floral este utilizat in gastronomie, atat in stare proaspata, cat si preparata termic. Daca esti curios sa afli mai multe lucruri interesante despre cum poti sa te bucuri de avantajele consumului de anghinare sub diferite forme, dar mai ales despre cum poti trata afectiunile hepatice cu ajutorul ei, atunci citeste urmatoarele informatii pe care ti le-am pregatit.

Despre anghinare – informatii generale

Planta ierboasa perena cu denumirea stiintifica de Cynara scolymus, anghinarea face parte din familia compozitelor, adica a ciulinilor. Se recunoaste usor dupa gruparea florala de muguri violet din varful plantei. Dupa ce trece inflorescenta, planta ramane cu niste solzi carnosi recunoscuti adunati asemenea unui boboc de floare. Se cultiva de obicei in zonele mediteraneene, dar si in SUA, pentru proprietatile sale puternic antioxidante cu actiune hepatoprotectoare, datorita continutului de cinarina. Pe langa aceasta, frunzele de anghinare contin numeroase enzime, saruri de potasiu, magneziu, calciu, sodiu, fosfor, fier, fibre, cat si o serie de vitamine precum A, C, K si B-uri. Avand in compozitia sa 80% apa, restul ingredientelor este dat de proteine si de carbohidrati.

Planta de anghinare este folosita si in gastronomie, in tari precum Spania si Italia exista sarbatori inchinate acesteia, cu ocazia carora se gatesc si se consuma numeroase preparate ce o contin. Desi datorita continutului sau ridicat de ulei, are valente de combustibil alternativ pentru centralele termice, cea mai cunoscuta indicatie a sa este aceea de a stimula secretia de bila din ficat. De asemenea, extractul de anghinare ajuta si la diminuarea simptomelor de arsuri la stomac, reducand si senzatia de greata sau rau cauzate de consumul excesiv de alcool. Pe de alta parte, preparatele cu anghinare sunt un bun remediu si pentru probleme renale, infectii urinare, anemie, afectiuni ale ficatului, artrita sau colon iritabil, ajutand si la diminuarea retentiei de apa.

Afectiuni hepatice ce pot fi tratate cu anghinare

Datorita faptului ca frunzele de anghinare au proprietati hepatoprotectoare dovedite, stimuland functia hepatica si actionand pozitiv asupra debitului de biila secretata de organism, acestea sunt folosite pentru tratarea mai multor afectiuni hepatice. Astfel, extractul de anghinare sustine secretia biliara cunoscuta sub numele de actiune coleretica, favorizand eliminarea sucurilor biliare in duoden, denumita si actiune colagoga.

De cele mai multe ori, remediile pe baza de anghinare se recomanda de catre medici in tratamentul disfunctiilor hepatobiliare, cirozelor hepatice, cat si hepatitelor cronice si subacute, insuficientei biliare sau inflamatiilor cailor biliare. In acest sens, studii recente au aratat ca tratamentul cu anghinare ajuta la regenerarea tesutului hepatic, mentinand structura celulelor hepatice in fata radicalilor liberi si a mucoasei intestinale.

Steatoza hepatica, boala ficatului gras, este, de asemenea usor de tratat cu ajutorul frunzelor de anghinare. Boala hepatica grasa non-alcoolica este cea care determina cele mai multe boli hepatice in general, in toata lumea. Desi exista putine remedii disponibile in acest sens, pe piata, extractul de frunze de anghinare reprezinta una dintre solutiile salvatoare in acest sens, cu indicatiile sale de hepatoprotector. In urma unor studii de probare a tratamentului pe baza de anghinare, s-a dovedit ca aceasta are efecte benefice usor vizibile in cadrul unei ecografii abdominale: fluxul crescut al venei hepatice, valoare bilirubine redusa pana la limite normale, dimensiunea redusa a ficatului, cat si un diametru redus al venei porte. In plus, remediul bazat pe anghinare a fost un bun suport in eliminarea compusilor toxici din ficat, datorita continutului mare de fibre, vitamine B si vitamina A.

Pe langa multe alte beneficii in tratarea mai multor boli si afectiuni, este un bun remediu si pentru nefrite, angine pectorale, ateroscleroza sau infectii intestinale. Remediile pe baza de anghinare actioneaza ca un bun diuretic si ajuta la scaderea lipidelor din organism si a colesterolului din sange.

Anghinare – modalitati de consum

Consumul de anghinare aduce o serie de beneficii, bazat pe continutul sau plin de nutrienti importanti pentru organism. Daca este gatita la aburi, acestia sunt foarte bine conservati. Planta de anghinare se consuma in totalitate daca dorim sa ne bucuram de toti acesti nutrienti. Cu toate acestea, in scop terapeutic, exista metode diferite de a o consuma.

In urma consultului medical si la recomandarea medicului, se va prepara o infuzie de anghinare. La o cana de apa fierbinte se adauga o lingurita de frunze uscate de anghinare si se va lasa la infuzat in functie de cat specifica medicul ca va fi nevoie. De obicei, se beau 2 cani pe zi de infuzie de anghinare, insa doza se poate mari, dar numai daca medicul specialist va indica acest lucru. In aceeasi nota, in masura in care medicul fitoterapeut recomanda, se pot administra picaturi sau drajeuri cu anghinare.

In tratarea problemelor hepatice dar si a problemelor ce tin de colesterolul marit sau indigestie, extractul de anghinare se poate administra si in alte forme, la recomandarea unui medic specialist.

De exemplu, capsulele pe baza de anghinare contin extract de frunze uscate si se administreaza numai dupa ce medicul v-a recomandat o anume doza si intervalul la care trebuie luata. Spre deosebire de capsule, care se gasesc pe piata, decoctul si tinctura pentru remedierea afectiunilor hepatice se pot prepara acasa. Decoctul se obtine din frunze uscate peste care se pune apa clocotita (30-40 grame de frunze uscate la 1 litru de apa) si se vor bea cate 3 cani pe zi, cu 20 de minute inainte de mesele principale. Tinctura se prepara dintr-un kilogram de frunze uscate peste care se adauga un litru de alcool. Se lasa la macerat 15 zile si se consuma 1-4 linguri de tinctura dizolvate intr-un pahar cu apa, de 3 ori pe zi.

Anghinare – contraindicatii

Diversele forme sub care se pot consuma frunzele de anghinare prezinta contraindicatii in anumite cazuri, tocmai de aceea acestea se administreaza numai la recomandarea medicului.

In acest sens, femeile insarcinate sau cele care alapteaza nu ar trebui sa consume anghinare in scop terapeutic, pentru ca principiile active ale acesteia, dar si o anumita enzima pe care o contine vor determina reducerea lactatiei.

Pe de alta parte, desi este recomandata in tratarea celor mai frecvente afectiuni hepatice, in unele cazuri poate face mai mult rau decat bine. De aceea, atunci cand un pacient sufera de boli hepato-biliare si renale in stadiu acut, precum litiaza biliara sau obstructie biliara tratamentul pe baza de anghinare este interzis, intrucat poate duce la agravarea obstructiei canalului biliar din cauza cresterii fluxului biliar pe care acesta ar provoca-o.

Prin urmare, atat tratamentele cat si preparatele culinare pe baza de anghinare au nenumarate beneficii pentru sanatatea noastra. Ramane doar sa ne adresam medicului atunci cand dorim sa ne bucuram de acestea.

Politica de confidentialitate