fbpx

Seminte de Psyllium: beneficii, utilizari si contraindicatii

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

In ultima vreme, curele cu seminte de Psyllium sau administrarea ocazionala au inceput sa castige tot mai mult in popularitate datorita multiplelor beneficii pe care le aduce folosirea acestui ingredient. Astfel, dietele cu seminte de Psyllium s-au dovedit foarte eficiente si usor de urmat pentru cei care vor sa scape de kilogramele in plus iar utilizarea ocazionala este un bun remediu impotriva constipatiei. Acestea sunt cele mai cunoscute beneficii asociate cu semintele de Psyllium, insa lista nu se opreste aici.

Daca vrei sa afli toate beneficiile unei cure cu seminte de Psyllium sau a utilizarii acestora in mod curent, iti recomandam sa parcurgi pana la final acest articol in care poti gasi toate informatiile esentiale despre acest remediu naturist.

Ce sunt semintele de Psyllium?

Cand vine vorba de seminte de Psyllium nu trebuie sa te gandesti la o planta cu acest nume pentru ca denumirea face referire la aspectul acestor seminte. Termenul provine din limba greaca si insemna „purice”, fiind inspirat din aspectul semintelor, care sunt mici, usor alungite si de culoare brun-inchisa cu un aspect asemanator insectei amintite. Planta care furnizeaza seminte de Psyllium se numeste de fapt plantago ovata si este originara din zona asiatica, unde este cultivata cu precadere in India. Ceea ce este special la semintele de Psyllium este continutul ridicat de fibre solubile, ce reprezinta aproximativ 80% din structura lor, acestora fiindu-le atribuite si beneficiile asociate acestui ingredient.

Semintele de Psyllium se folosesc preponderent sub forma de tarate pentru ca fibrele de care vorbeam se gasesc in coaja. Asadar, pentru aceasta semintele de Psyllium sunt treierate iar taratele, mai exact cojile care le acopera, sunt macinate, fiind folosite ca atare sau adaugate ca ingredient in diferite suplimente alimentare.

Poti consuma seminte de Psyllium in mod uzual sau poti urma o cura pentru a profita de beneficiile pe care ti le prezentam in continuare.

Seminte de Psyllium – beneficii pentru sanatate

Asa cum spuneam, beneficiile se datoreaza taratelor din seminte de Psyllium, mai precis fibrelor solubile pe care acestea le contin, astfel ca este importanta administrarea sub aceasta forma.

Reglarea tranzitului intestinal

Este unul din cele mai cunoscute beneficii ale consumului de seminte de Psyllium, ale caror fibre solubile se dizolva usor in tractul digestiv, formand un gel care se depune in interiorul intestinelor si actioneaza asemeni unui lubrifiant, facilitand alunecarea bolului fecal. De asemenea, fibrele solubile din semintele de Psyllium absorb apa in intestine iar aceasta inmoaie bolul fecal, ceea ce contribuie de asemenea la alunecarea acestuia prin intestine si in final eliminarea pe cale naturala.

Imbunatatirea digestiei

Fibrele solubile pe care le contin semintele de Psyllium au efect prebiotic datorita caruia contribuie la mentinerea echilibrului florei intestinale si imbunatatirea digestiei, mai ales in cazul tulburarilor digestive. Spuneam ca in urma consumului de seminte de  Psyllium in intestine se formeaza o pelicula gelatinoasa dupa ce fibrele absorb apa si se dizolva. Aceasta pelicula se depune pe mucoasa intestinala servind ca sursa de hrana pentru bacteriile probiotice care colonizeaza tractul digestiv. Acestea joaca un rol important in procesul digestiv intrucat descompun alimentele astfel incat substantele nutritive sa poata fi absorbite si totodata impiedica proliferarea altor bacterii patogene ce pot cauza infectii digestive.

Reducerea excesului ponderal

Daca vrei sa scapi de kilogramele in plus, o cura cu seminte de Psyllium te ajuta sa mananci mai rar si mai putin, ceea ce inseamna un consum mai redus de calorii zilnic. Explicatia sta tot in fibrele solubile din taratele de seminte de  Psyllium si in pelicula gelatinoasa pe care o formeaza. Aceasta incetineste digestia, ceea ce duce la o senzatie de satietate prelungita, implicit la scaderea apetitului.

Protejarea sanatatii inimii

Gelul format in tractul digestiv in urma consumului de seminte de Psyllium are si calitatea de a retine o parte din grasimile saturate si grasimile trans din alimente care, odata absorbite din intestin si ajunse in ficat, sunt transformate in colesterol rau (LDL). Daca depaseste un anumit nivel in sange, acest tip de colesterol se depune in vasele sanguine, pe care le ingusteaza si le face mai rigide. Colesterolul marit este una din principalele cauze ale hipertensiunii arteriale si a bolilor cardiovasculare, iar prin consumul de seminte de Psyllium acest risc se reduce prin faptul ca o mica parte din grasimile metabolizate in colesterol rau nu mai ajung in ficat, fiind eliminate prin materiile fecale.

Prevenirea varfurilor glicemice

Varfurile glicemice sunt cresteri bruste si semnificative ale nivelului de glucoza din sange, care apar dupa consumul de alimente bogate in carbohidrati simpli sau cu indice glicemic ridicat. Cu timpul, cresc riscul de diabet si totodata contribuie la aparitia excesului ponderal, pentru ca stimuleaza apetitul iar glucoza in exces se transforma in grasime. Pelicula gelatinoasa formata din fibrele din semintele de  Psyllium incetineste absorbtia carbohidratilor simpli, facand astfel ca eliberarea de glucoza sa fie mai lenta, pe masura ce organismul o transforma in energie.

Seminte de Psyllium, utilizari terapeutice

Datorita proprietatilor specifice si efectelor benefice pe care tocmai le-am enumerat,  semintele de Psyllium sunt utilizate ca remediu naturist pentru diferite probleme de sanatate, carora le dedicam acest capitol.

Gestionarea constipatiei cronice

Remediile pe baza de seminte de Psyllium sunt considerate un laxativ natural, fapt pentru care se folosesc frecvent impotriva constipatiei. Apa pe care fibrele solubile o atrag in intestin inmoaie bolul fecal si  ii confera volum, in timp ce pelicula gelatinoasa formata in intestine favorizeaza alunecarea acestuia prin tractul intestinal, pentru a fi eliminat din organism.

Gestionarea sindromului de intestin iritabil

Constipatia insotita de balonare, carampele abdominale dar si diareea sunt simptome frecvente ale sindromului de intestin iritabil. Aceasta afectiune este caracterizata de o sensibilitate crescuta la anumite alimente insa experienta a dovedit ca semintele de Psyllium sunt foarte bine tolerate. Astfel, acestea pot fi folosite atat pentru ameliorarea simptotelor, cat si pentru a proteja mucoasa intestinala prin pelicula gelatinoasa, prevenind astfel si manifestarile neplacute.

Parte a unei diete pentru scaderea colesterolului

Curele cu seminte de Psyllium sunt recomandate persoanelor cu colesterolul marit pentru reducerea riscurilor cardiovasculare despre care am vorbit mai devreme. Gelul din intestine retine o parte din grasimile generatoare de colesterol, contribuind astfel la scaderea nivelului acestuia, fiind necesara in acest sens si adaptarea dietei.

Ajutor pentru controlul greutatii

Dieta cu seminte de Psyllium este in voga printre cei care vor sa slabeasca sanatos, fara sa se infometeze, pentru ca induce o senzatie de satietate prelungita asociata cu un aport redus de calorii. Totodata, reduce efectul negativ pe care consumul de carbohidrati simpli il are asupra siluetei, pentru ca incetineste absorbtia acestora, insa si  in acest caz este recomandata adaptarea alimentatiei prin reducerea aportului de astfel de carbohidrati.  

Ameliorarea simptomelor in boala hemoroidala

Constipatia cronica este una din cauzele aparitiei hemoroizilor si totodata un factor agravant, care amplifica simptomele neplacute asociate bolii hemoroidale. Dificultatea eliminarii scaunelor favorizeaza inflamarea venelor din zona anala si a rectului inferior, ducand la aparitia acelor dilatatii venoase numite hemoroizi. Datorita efectului usor laxativ, administrarea de seminte de Psyllium este recomandata si in tratamentul bolii hemoroidale.

Seminte de Psyllium, sfaturi privind administrarea

Pentru a-si pune in valoare beneficiile, semintele de Psyllium trebuie administrate tinand cont de anumite reguli pe care nu le putem trece cu vederea.

Cantitate recomandata pentru diferite scopuri

In general, doza de seminte de Psyllium care poate fi administrata zilnic este cuprinsa intre 5 si 10 grame si se calculeaza in functie de greutatea corporala. Aceasta poate fi administrata toata odata sau in doze mai mici, de 2-3 ori pe zi. In tratamentul constipatiei se incepe cu o doza mai mica ce poate fi crescuta treptat pana se ajunge la efectul dorit, in timp ce in curele pentru reducerea colesterolului sau dietele de slabire se doza se mentine constanta.

Momentul optim pentru administrare

Este important ca administrarea semintelor de Psyllium sa se faca inainte de masa cu cel putin 30 de minute, pentru a lasa timp fibrelor solubile sa se dizolve si sa formeze acea pelicula gelatinoasa ce reduce apetitul si mentine satietatea, retine grasimile, incetineste absorbtia carbohidratilor si usureaza tranzitul intestinal. Daca iei o singura doza pe zi, ideal este sa o administrezi dimineata iar in curele de slabire este recomandata administrarea inainte de mesele principale.

Importanta consumului adecvat de apa

Dupa cum am aratat, este necesar ca fibrele solubile din semintele de Psyllium sa se dizolve pentru a-si pune in valoare beneficiile, asa ca hidratarea joaca un rol important in acest proces. La fiecare administrare trebuie sa bei cel putin 250 de mililitri de apa, raportul recomandat fiind de un pahar pentru fiecare lingurita de seminte. In caz contrar, gelul format este prea vascos, putand cauza blocaje la nivelul esofagului sau in intestine.

Seminte de Psyllium, contraindicatii si precautii

Pe langa necesitatea hidratarii, exista si alte cateva masuri de precautie de care trebuie sa tii cont in administrarea semintelor de Psyllium, precum si anumite contraindicatii care, de asemenea, nu trebuie trecute cu vederea.

Afectiuni intestinale

Pacientii cu obstructii sau stenoze intestinale trebuie sa evite acest remediu sau cel putin sa nu il foloseasca fara a cere si avizul medicului. Aceste afectiuni sunt caracterizate de blocarea sau ingustarea intestinului subtire iar cresterea in volum a fibrelor solubile din semintele de Psyllium poate cauza complicatii grave.  De asemenea, in cazurile de colita ulcerativa sau boala Crohn severa, fibrele insolubile pot irita si mai mult intestinul.

Dificultati de inghitire

Fibrele de care vorbim absorb rapid apa, astfel ca acea crestere in volum poate incepe inainte a ajunge in stomac si intestinul subtire. Din acest motiv, persoanele care au dificultati de inghitire din diverse motive trebuie sa evite semintele de  Psyllium, intrucat acestea pot obstructiona sau chiar bloca esofagul, iar in cazurile cele mai grave pot duce la sufocare.

Alergie la Psyllium

Este o forma rara de alergie, prezenta mai ales la persoanele care intra frecvent in contact cu pudra fina din seminte de Psyllium. Organismul poate dezvolta o sensibilitate la acest praf iar administrarea sa cauzeze reactii alergice. Daca apar eruptii cutanate sau simptome respiratorii dupa administrare este recomandata renuntarea la tratament si gasirea unei alternative.

Interactiuni cu anumite medicamente

Efectul medicamentelor orale poate fi diminuat daca sunt administrate in paralel cu semintele de Psyllium, pentru ca pelicula gelatinoasa pe care acestea o formeaza in intestin incetineste sau blocheaza absorbtia substantelor active. De aceea este recomandat ca astfel de medicamente sa fie administrate cu cel putin1-2 ore inainte sau dupa consumul de seminte de Psyllium.

Precautii pentru anumite grupuri

Din cauza ca au sistemul digestiv inca nedezvoltat suficient, copiii sub 6 ani nu ar trebui sa consume seminte de Psyllium decat daca acestea sunt recomandate in mod expres de un medic. Spunem aceasta pentru ca in cazul lor exista un risc mai ridicat de sufocare sau blocare a esofagului ori a intestinului subtire in urma formarii solutiei gelatinoase.

De asemenea, vrastnicii ar trebui sa fie la fel de precauti, mai ales cei care sufera de afectiuni ce cauzeaza dificultati de mobilitate sau imobilizare la pat. Lipsa prelungita de miscare asociata cu administrarea semintelor de Psyllium poate cauza balonare excesiva, iar daca se adauga si hidratarea insuficienta exista riscul aparitiei de blocaje in tractul intestinal.

sursa foto: shutterstock

Autor: Catalin Tantareanu

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: