fbpx

Ulei de menta – beneficii si utilizari

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

Uleiul de menta este unul din cele mai versatile uleiuri esentiale, putand fi folosit pentru uz intern si extern in scop terapeutic, pentru aromaterapie dar si ca ingredient pentru aromatizarea produselor culinare sau ca produs cosmetic. Principalele sale atuuri sunt aroma placuta si racoritoare dar si efectul relaxant care se datoreaza in special mentolului, pe care uleiul de menta il contine din abundenta.

In afara de metol, care este principala substanta activa, uleiul de menta mai contine alti compusi benefici alaturi de minerale precum fierul, magneziul, cuprul, potasiul calciul sau manganul. De asemenea, uleiul de menta este si o sursa de vitamina A, vitamina C si vitamina B9.

In cele ce urmeaza iti vom arata cum se obtine uleiul de menta si chiar te vom invata cum sa-l prepari acasa si cum s-l folosesti pentru a te bucura de toate beneficiile sale.

Ulei de menta. Cum se obtine si ce rol are?

Asa dupa cum spuneam, uleiul de menta este foarte versatil, asa ca poate fi utilizat in diverse scopuri. Ca remediu terapeutic, poti folosi ulei de menta pentru ameliorarea durerilor, decongestionarea cailor respiratorii, tratarea tulburarilor digestive, prevenirea reactiilor alergice si a infectiilor.  De asemenea, uleiul de menta are si un efect calmant si  revigorant, conferind totodata  o aroma placuta produselor cosmetice si de ingrijire orala, dar si unor deserturi.

In cea ce priveste modul in care se obtine uleiul de menta, exista doua variante, dupa cum urmeaza.

Distilarea cu aburi

Este o metoda mai complicata ce presupune anumite dotari, motiv pentru care este folosita in special de producatorii specializati de ulei de menta si alte uleiuri esentiale.

Frunzele si tulpinile de menta bine spalate se maruntesc si se aseaza intr-un vas special al dispozitivului de distilare. In acest vas se introduce apoi abur fierbinte, care vaporizeaza componentele volatile din partile vegetale. Vaporii trec dupa aceea printr-o coloana de condensare unde se racesc si se condenseaza sub forma de apa si ulei de menta, ajungand intr-un vas de colectare. Aici, uleiul de menta pluteste pe suprafata apei, fiind colectat si supus apoi unui proces de purificare, pentru ca in final sa fie imbuteliat in recipiente speciale.

Infuzarea in ulei

Este o metoda mai simpla prin care uleiul de menta poate fi preparat si acasa, neavand insa gradul de puritate al celui obtinut prin distilare la abur.

Pentru a obtine aproximativ 250 de mililitri de ulei de menta ai nevoie de 200 de mililitri de ulei de masline si 350-400 de grame de menta proaspata. Aceasta se spala, dupa care frunzele si tulpinile se zdrobesc foarte bine pana cand se obtine un fel de pasta, care se adauga intr-o cratita peste uleiul de masline. Vasul se pune pe aragaz la foc mic, se amesteca foarte bine continutul, dupa care se acopera cu un capac si se lasa cam jumatate de ora. Dupa aceea se ia vasul de pe foc si se lasa sa se raceasca, mentinand capacul deasupra. Cand amestecul s-a racit se trece printr-o sita deasa si se transfera intr-un borcan care se inchide ermetic si lasa 10 zile intr-un loc ferit de lumina si caldura. Foarte important este sa agiti bine recipientul la fiecare 12 ore iar la finalul celor 10 zile poti incepe sa folosesti uleiul de menta.

Ulei de menta – utilizari si beneficii pentru sanatate

Uleiul de menta este cunoscut datorita aromei specifice dar si faptului ca are multiple utilizari, astfel ca poti intra in contact cu el chiar daca nu ti-ai propus in mod special acest lucru. De exemplu, uleiul de menta este un ingredient obisnuit des intalnit in pasta de dinti si alte produse de ingrijire orala, dar si in drajeurile pentru improspatarea respiratiei sau clamarea durerilor de gat. In industria alimentara este un ingredient obisnuit, la fel si in industria cosmetica si cea farmaceutica.

In scop terapeutic, uleiul de menta este utilizat atat intern cat si extern pentru ameliorarea durerilor si inflamatiilor, a disconfortului abdominal si a simptomelor neplacute ale infectiilor respiratorii. De asemenea, poti folosi ulei de menta pentru un masaj relaxant sau pentru a improspata aerul si a crea o atmosfera placuta si revigoranta in incapere.

In continuare iti prezentam cele mai importante beneficii de care te poti bucura daca folosesti ulei de menta.

Imbunatatirea digestiei

Tulburarile digestive precum balonarea, indigestia, crampele abdominale si greata pot fi tratate cu ulei de menta administrat pe cale orala, datorita multiplelor sale proprietati care vin in sprijinul sistemului digestiv. Astfel, efectul carminativ este eficient impotriva balonarii pentru ca ajuta la eliminarea gazelor acumulate in stomac si intestine, in timp ce efectul antispastic amelioreaza disconfortul dat de crampele abdominale. De asemenea uleiul de menta este eficient si impotriva diareei.

Protectia impotriva infectiilor

Mentolul din uleiul de menta are un puternic efect antimicrobian, ceea ce inseamna ca actioneaza eficient impotriva virusurilor, bacteriilor si fungilor care pot provoca infectii. Acest efect este cel mai bine pus in valoare in sezonul rece, cand uleiul de menta ajuta sistemul imunitar sa previna infectiile respiratorii si totodata grabeste vindecarea si amelioreaza simptomele acestora.

Reducerea simptomelor alergiilor respiratorii

Acest beneficiu de datoreaza efectului expectorant si antiinflamator pe care uleiul de menta il are asupra cailor respiratorii. Mai exact, uleiul de menta decongestioneaza caile nazale in cazul rinitei alergice si totodata favorizeaza eliminarea particulelor de polen praf sau alti alergeni care declanseaza reactiile neplacute.

Improspatarea respiratiei

La prima vedere s-ar parea ca uleiul de menta improspateaza respiratia datorita aromei puternice si placute, insa acest fapt se datoreaza si efectului antimicrobian. Astfel, uleiul de menta distruge bacteriile din cavitatea bucala carora li se datoreaza respiratia urat mirositoare si care sunt responsabile si pentru aparitia cariilor. De aceea spuneam mai devreme ca uleiul de menta este un ingredient folosit frecvent de producatorii de pasta de dinti si alte articole destinate ingrijirii orale.

Reducerea stresului

Datorita mentolului pe care il contine, uleiul de menta are efect relaxant asupra muschilor dar si a sistemului nervos, conferind aproape instantaneu o senzatie placuta dupa ce este folosit. Acest efect relaxant se datoreaza faptului ca mentolul reduce nivelul de cortizol cunoscut ca fiind „hormonul stresului”. Acest hormon este secretat de organism in conditii de stres si genereaza reactiile specifice, care pot fi ameliorate cu ajutorul uleiului de menta, care calmeaza si imbunatateste starea de spirit.

Mentinerea sanatatii parului

Multe tipuri de sampon, balsam sau masti de par contin ulei de menta, dat fiind faptul ca acesta este benefic si pentru podoaba capilara. Aplicat pe scalp, stimuleaza circulatia sanguina si odata cu ea cresterea parului. Totodata, datorita efectului antimicrobian previne aparitia matretii si a altor probleme la nivelul scalpului, mentinand in acelasi timp si sanatatea firelor de par, care devin mai stralucitoare si mai rezistente in urma tratamentului cu ulei de menta.

Ulei de menta – informatii despre precautii si contraindicatii

Uleiul de menta se foloseste intotdeauna diluat pentru ca poate provoca iritatii atat la nivelul pielii cat si al mucoaselor. Din acelasi motiv trebuie evitat contactul direct cu ochii, iar daca acest lucru se intampla accidental, trebuie sa clatesti bine cu apa. De obicei, produsele pe baza de ulei de menta achizitionate din magazine sau farmacii pot fi utilizate ca atare intrucat uleiul a fost deja diluat in timpul procesului de productie. In schimb, uleiul de menta in stare pura trebuie diluat cu apa sau cu alte uleiuri esentiale precum cel de cocos sau de lavanda.

De asemenea, este bine sa folosesti uleiul respectand dozele mentionate in prospectul ce insoteste fiecare produs, pentru ca in cantitati mai mari acesta poate provoca iritatii, dureri de cap sau disconfort abdominal, in functie de modul de administrare.

In ceea ce priveste contraindicatiile, acestea se adreseaza in special copiilor mici si persoanelor cu anumite probleme de sanatate sau alergii. In cazul sugarilor sau copiilor de varste fragede, uleiul de menta poate provoca probleme respiratorii, iar la nivelul pielii, care este inca foarte sensibila, poate provoca iritatii. De asemenea, pacientii cu astm sau alte boli cronice de natura respiratorie ar trebui sa evite uleiul de menta pentru ca le poate agrava simptomele, iar aceeasi recomandare este adresata si pacientilor cu epilepsie sau maladia Parkinson.

In cea ce priveste persoanele cu boli digestive si femeile insarcinate sau care alapteaza, uleiul de menta trebuie utilizat cu precautie, de preferat dupa ce a fost ceruta si parerea unui medic in acest sens.

Autor: Catalin Tantareanu

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: