fbpx

5 beneficii ale consumului de merisor

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

Consumate sub forma de ceai, dulceata, compot sau uscate, ca gustare, merisorul sau Afinul Rosu este originar din America de Sud. Arbustul, nu mai inalt de 40 de cm, are frunzele mereu verzi si florile de culoare alba sau rosie, face niste fructe mici si rosii, si creste in zonele muntoase de la noi, in general la marginea padurii, mai ales in zona Muntilor Apuseni, pe la 1300 de metri. Fructul de merisor, adica Vaccinium vitis idaea – L. creste in arbustul din familia Ericaceae.

Merisoarele, cunoscute popular si ca „insulina verde”, sunt consumate de cel puțin 400 de ani, prima referinta istorica a lor fiind intr-o carte despre triburile amerindiene. Se mai spune despre merisoare ca prospera in solurile umede si acide din Massachusetts, dar si in Canada, Argentina si Chile, iar in Europa, in Olanda.

Fructele de merisor sunt bogate in antioxidanti, recunoscuti ca si aparatori ai organismului in lupta cu radicalii liberi, contin vitamine si minerale, fiind considerate unele dintre cele mai sanatoase din lume. In ele se regasesc: provitamina A, vitaminele B1, B2, C, minerale, precum fosfor, potasiu, calciu, tanini, fibre alimentare, flavonoide, saponine, acizi grasi esentiali si nu numai. 

Ce trebuie sa stii despre merisor

In merisoare se gaseste proantocianidina, un antioxidant de 20 de ori mai puternic decat vitamina C. Acesta inhiba cresterea celulelor canceroase, iar o cura din sucul lor poate fi un bun tratament complementar. Considerate antibiotice naturale si surse puternice de antioxidanti, fructele de merisor au importante beneficii, printre care inhibarea dezvoltarii celulelor canceroase.

Studiile specialistilor arata ca merisoarele ajuta la: cresterea nivelului de colesterol bun si la scaderea nivelului de colesterol rau, in cazul persoanelor care sufera de diabet, la scaderea tensiunii arteriale si a nivelului de homocisteina, diminuand riscul de inflamare a vaselor de sange si la cresterea mobilitatii vaselor de sange la pacientii care sufera de boli cardiovasculare.

Cele mai cunoscute beneficii ale consumului de merisor

Cele mai cunoscute beneficii ale fructelor de merisor sunt calmarea durerii provocate de artrita si de reducere a inflamatiilor. Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Kuopio, Finlanda, s-a constatat ca aceste fructe contin cantitati mari de quercetina, un pigment prezent in multe fructe, legume, flori, care are proprietati antiinflamatorii puternice.

Fiind o sursa bogata de calciu, merisoarele ajuta la prevenirea aparitiei pietrelor la rinichi. Mai mult, intaresc sistemul osos si reduc riscul de aparitie a osteoporozei.

De asemenea, fructul nu trebuie sa lipseasca din meniul zilnic al persoanelor cu diabet. Merisorul contine o concentratie scazuta de fructoza, ajutand, astfel, la scaderea nivelului de zahar din sange.

Totodata, pentru ca sunt bogate in proantocianide, consumul zilnic de merisoare ne protejeaza de infectia cu bacterii patogene, precum E.coli, Helicobacter pylori, Streptococcus mutans.

    In caz de infectii urinare si alte probleme ale tractului urinar, mizeaza pe ajutorul UroSuport Forte de la Naturalis! Acest supliment alimentar contine extracte de merisor (afin american) si de hibiscus, in combinatie cu albastru de metilen si D-manoza. Merisorul este considerat un antibiotic natural, datorita numeroaselor proprietati antimicrobiene, antiinflamatoare si diuretice.

    Prevenirea anemiei

    Merisoarele deshidratate sunt ideale in lupta cu anemia. Avand o multitudine de vitamine fructele cresc forta organismului in lupta cu anemia.

    Eliminarea stresului, anxietatii si depresiei

    Cercetarile recente arata ca merisoarele sunt indicate cand vine vorba de memorie si sanatatea creierului, mai ales in privinta scaderii stresului, anxietatii si depresiei.

    Prevenirea aparitiei cariilor dentare

    Studiile recente arata ca merisoarele previn aparitia cariilor dentare. Specialistii au dovedit ca sucul din aceste fructe nu permite patrunderea acidului produs de bacterii si impiedica instalarea tartrului pe dinti. Astfel, merisoarele previn si aparitia afectiunilor gingivale.

    Prevenirea racelii

    Fiind o sursa importanta de vitamina C si de crestere a nivelului de imunitate a organismului, merisorul este important in lupta cu virusurile. Acesta este indicat si in cazul racelii deja instalate in organism.

    Protejarea vederii

    Fructele mai sunt recomandate si pentru o vedere odihnită. Antioxidanții din merisor protejeaza ochii de lumina albastra a calculatorului si a telefonului, iar consumate frecvent, scad riscul de aparitie a cataractei. 

    Ce alternative exista pentru consumul de merisoare?

    Merisoarele pot fi consumate crude sau din fructele de merisor se pot prepara sucuri, sosuri, gemuri, prajituri si ceai. De asemenea, la recomandarea specialistului se poate consuma si extractul de merisoare, mai ales in cazul unor probleme la nivelul tractului urinar, precum cistita.

    Ceaiul de merisor

    Ceaiul de merisor, pe langa faptul ca este gustos si se prepara repede si usor, este si benefic organismului. Datorita proprietatilor antioxidante, asa cum spuneam si mai sus, fructul sporeste nivelul de HDL, reducand astfel nivelul de risc cardiac.

    Asadar, o cura pe baza de ceai restabileste nivelul normal al colesterolului, ajutand la eliminarea kilogramelor in plus si mentinand sanatatea tractului urinar. Faptul ca este un antiseptic urinar se datoreaza continutului de hidrochinona. Aceasta poate colora urina in verde, deci nu trebuie sa fie un motiv de speriat.

    Mai mult, un consum regulat al ceaiului de merisor impiedica bacteriile sa se fixeze in organism si ajuta la scaderea numarului de infectii.

    Studiile spun ca un consum regulat din acest ceai poate ajuta la exterminarea bacteriei Helicobacter Pylori, factorul declansator al ulcerului si chiar al cancerului la stomac.

    Fructe uscate de merisor

    Specialistii recomanda ca merisoarele uscate sa fie consumate cu precadere de persoanele anemice, dar si de cele care sufera de diabet. Datorita vitaminelor si mineralelor, fructele cresc nivelul de energie din organism. Merisoarele uscate pot fi consumate simplu, fara alte legume sau fructe, dar si cu produse de patiserie, iaurturi sau in salate, ca gustare intre mese sau ca desert.

    Fructe proaspete de merisor

    Merisoarele proaspete trateaza si previn aparitia infectiile tractului urinar prin reducerea capacitatii bacteriei E.coli de a ramane pe mucoasa vezicii urinare si a uretrei. Ele reduc si riscul de aparitie a bacteriei H. plyori, care poate ramane in mucoasa stomacului si poate provoca ulcer.

    De asemenea, fructele incetinesc procesul de imbatranire si cresc imunitatea. Ele sunt recomandate pentru imbunatatirea functionarii sistemului cardiovascular sau a afectiunilor respiratorii datorita continutului crescut de polifenoli si a activitatii vasodilatatoare.

    Dulceata de merisoare

    Dupa cum spuneam, merisoarele contin vitamine, retinol, acid ascorbic, tocoferol, niacina, piridoxina si minerale, potasiu, fosfor, calciu, fibre, flavonoide, fenoli si acizi grasi esentiali Omega-3, -6 si -9. Cunoscute ca antibiotice naturale, merisoarele au importante beneficii, precum cel de a lupta impotriva cancerului, indiferent cum sunt acestea consumate. Ele inhiba dezvoltarea celulelor canceroase chiar si atunci cand sunt facute dulceata.

    Oricare ar fi modul in care sunt consumate, merisoarele nu prezinta contraindicatii, insa, atentie, in cel mai rau caz, un consum exagerat poate produce diaree.

    Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: