Ce trebuie sa stii despre vitamina B1 (Tiamina)

Vitamina B1, cunoscuta sub forma de tiamina, este o vitamina hidrosolubila din complexul vitaminic B. Ea mai este numită si aneurina, datorita proprietatilor sale antinevritice, dar si „vitamina bunei dispozitii” sau „vitamina performantei intelectuale”.

Tiamina este indispensabila sanatatii fizice si psihice, fiind recomandata pentru o buna functionare a sistemului nervos, digestiv, dar si la nivelul muschilor si chiar al inimii.

Vitamina hidrosolubila, care sub forma de pirofosfat are rol de coenzima in reactiile de decarboxilare, este esentiala pentru metabolismul protidic si glucidic. Totodata, aceasta este indispensabila pentru activitatea cerebrala si mielinizarea nervilor periferici.

Tiamina se poate gasi in drojdia de bere, legume, seminte si nuci, cereale germinate si in carnea de porc (mai ales in organe). Aceasta se distruge prin fierbere, deoarece este instabila la temperaturile inalte.

Se mai spune despre vitamina B1 ca ar fi benefica in mentinerea unei atitudini pozitive, aceasta crescand nivelul de energie si combatand stresul. Tiaminia contribuie si la prevenirea pierderii de memorie, astfel aceasta fiind recomandata de specialisti pentru pacientii care sufera de boala Alzheimer.

Tiamina – informatii generale

Dupa cum sustinea si Lwoff Schopfer, inca din anul 1964, vitaminele, de orice fel, sunt esentiale tuturor speciilor. Pentru ca organismul nu le poate produce si nu le poate sintetiza in totalitate, acestea sunt factorii exogeni.

Tiamina este sinergica cu celelalte vitamine din complexul B (cum sunt si acestea intre ele) drept urmare, nu este stocata in corp, zilnic trebuind sa fie inlocuita. Un adult perfect sanatos ar trebui sa aiba o rezerva de 30 mg de tiamina. Aportul alimentar necesar pe o zi fiind de 0,5 mg/1000 kcal. Daca acesta se intrerupe, apare deficitul de vitamina B1 in 10 pana la 21 de zile, primul simptom vizibil fiind anorexia.

Copiii mai mici de un an, pe de alta parte, au nevoie de 1 mg de vitamina B1 pe zi. Necesarul creste odata cu inaintarea in varsta, treptat ajungand la cel al adultilor.

Vitamina B1 si rolul sau in organism

Potrivit tratatelor de specialitate, s-a constatat ca vitamina B1 ajuta la:

  • functionarea normala a sistemului nervos central si periferic;
  • mentinerea sanatatii psihice si functionarii normale a inimii;
  • modularea activitatii unor canale membranare, cu implicatii in transmiterea sinaptica;
  • sinteza acetilcolinei;
  • transformarea glucidelor in lipide;
  • favorizarea depunerii glicogenului in ficat;
  • transformarea acidului piruvic in aminoacizi.

Administrata sub forma de tiamina pirofosfat, aceasta are rol de coenzimă in reacțiile de decarboxilare esentiale pentru metabolismul protidic si glucidic.

Pirofosfatul de tiamina (difina de tiamina sau cocarboxilasa) este un derivat de vitamina B1 produs de enzima tiaminina difosfinozaza. Pirofosfatul este un cofactor prezent în toate sistemele vii, care catalizeaza mai multe reactii biochimice.

Vitamina B1 din alimente

Pentru un adult sanatos, doza recomandata este de 100-200 mg clorhidrat de tiamina anhidru pe zi. In alte situatii poate fi necesara cresterea dozei cu pana la 1000 mg/zi.

Daca doza zilnica de vitamina B1 este mai mare de 200 mg, aceasta trebuie administrata in mai multe reprize, pe parcursul a 24 ore. In cazul administrarii intravenoase, produsul trebuie injectat lent, in mai mult de 10 minute.

Din cauza faptului ca poate aparea socul anafilactic, vitamina B1 se administreaza intravenos doar in conditii medicale, cu personal si aparatura specializata, astfel incat mijloacele de reanimare sa poata fi disponibile.

Totodata, pentru ca se excreta prin laptele matern, nu se recomanda administrarea intravenoasa a tiaminei in perioada de alaptare.

Aportul zilnic de vitamina B1 se poate administra prin suplimente, dar și din alimente. Sursele alimentare cu un continut ridicat de vitamina B1 sunt:

  • cerealele nedecorticate: germenii de grau, taratele de grau, orezul alb, orezul brun
  • painea integrala
  • drojdia de bere
  • legumele: soia, mazarea, fasolea verde, fasolea uscata
  • fructele: grapefrutul, piersicile
  • galbenusul de ou
  • carnea de porc (ficat si rinichi) si de pasare
  • pastravul
  • altele: semintele de floarea-soarelui, arahidele, nucile

Vitamina B1 se distruge prin fierbere deoarece este instabila la temperaturi inalte. Ceaiul si unele alimente contin factori antitiaminici. In tarile dezvoltate cerealele sunt imbogatite cu tiamina.

In cazul unei supradozari nu apar reactii datorita faptului ca tiamina nu se depoziteaza in cantitati mari in organism, iar excesul este continuu eliminat prin urina.

Simptomele deficitului de vitamina B1

Primele simptome ale deficitului de tiamina sunt anorexia, hipotonia musculara, apatia, confuzia şi iritabilitate. Persoanele cu tulburari comportamentale, modificari oftalmologice, tulburari de mers, delir, encefalopatie, nutritie necorespunzatoare, alcoolici trebuie sa se prezinte de urgenta la medicul specialist pentru a descoperi daca au sau nu deficit de vitamina B1. Testul se face prin recoltarea de sange, dimineata, pe stomacul gol.

Lipsa de tiamina se numeste “boala beri-beri” si poate aparea sindromul Wernicke – Korsakoff. Acesta caracterizandu-se prin dementa, ataxie si oftalmoplegie. Astfel, semnele tardive ale carentei de tiamina sunt insuficienta cardiaca congestiva, polineuropatia cu reflexe diminuate, parestezia, atrofia musculară, dar si sindromul Wernicke-Korsakoff.

La gravide, carenta de vitamina B se poate instala usor din cauza nevoilor crescute de tiamina din organism. Aceasta afectiune poate aparea si la copiii alaptati timp indelungat carora nu li s-a facut la timp diversificarea alimentatiei.

Totodata, majoritatea alcoolicilor cronici au un deficit de vitamina B1, cauzat de interferentelor alcoolului cu metabolismul tiaminei, cat si din cauza nutritiei precare pe care acestia o au.

Necesarul zilnic de vitamina B1 dependent de varsta si situatii fiziologice particulare este:

  • Copiii de pana la un an: 0,3- 0,4 mg
  • Copiii intre 1-10 ani: 0,7- 1 mg
  • Femeile: 1-1,5 mg
  • Barbatii: 1,2-2 mg
  • Femeile insarcinate: 1,5 mg
  • Femeile in timpul alaptarii: 1,6 mg

Daca se intrerupe aportul alimentar, deficitul de vitamina B1 se instaleaza in organism intre 10 si 21 de zile.

3 beneficii ale suplimentelor cu tiamina

Principalele beneficii pe care le au suplimentele pe baza de vitamina B1 sunt: dau un randament energetic normal al metabolismului, contribuie la functionarea normala a sistemului nervos si ajuta la funcționarea normala a inimii.

Drept urmare, in cazul persoanelor cu:

  • boala Beri-beri
  • arsuri
  • diabet
  • hipertiroidie
  • psihopatii
  • alcoolism
  • tratamente prelungite cu antibiotice sau sulfamide
  • nevrite
  • pelagra
  • suplimente in regimuri alimentare carentiale
  • pacienti imunodeprimati
  • pacienti care au beneficiat de chirurgie bariatrica

…specialistii recomanda suplimentele pe baza de vitamina B1.

In majoritatea suplimentelor de vitamina B1 sunt utilizate doua forme de tiamina – clorhidratul de tiamina si mononitratul de tiamina. Ambele sunt sintetice, insa clorhidratul de tiamina (HCl) este solubil in apa, iar mononitratul de tiamina nu.

Primul este mai dificil de produs, dar se spune ca este mult mai eficient ca supliment, pentru ca organismul il absoarbe mai usor.

Asadar, inainte de administrarea suplimentelor pe baza de vitamina B1, trebuie luat in considerare sfatul unui specialist, cu atat mai mult cu cat acestea sunt recomandate in combinatie cu alte B-uri.

Suplimentele cu vitamina B1 se iau o singura data pe zi, fie ca sunt comprimate sau se dizolva in apa. O singura pastila este de ajuns pentru a acoperi necesarul de vitamina b1 pe o singura zi.