fbpx

Cand ar trebui sa luati antibiotice pentru durere in gat si tuse?

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

Tusea si durerea in gat sunt simptome comune ale infectiilor respiratorii si de multe ori merg „mana in mana”, accentuand senzatia de disconfort specifica acestor afectiuni. Prin urmare se impune administrarea unui tratament adecvat impotriva acestor simptome iar de multe ori se apeleaza la antibiotice, considerate un remediu universal in cazul infectiilor respiratorii si nu numai. In realitate antibioticele au un spectru de actiune limitat si tocmai aceasta incredere oarba in eficienta lor risca sa le diminueze beneficiile anuland progresele evidente facute in domeniul medicinei de la momentul descoperirii lor.

Pe parcursul acestui material va vom ajuta sa intelegeti de ce durerea in gat si tusea nu se trateaza intotdeauna cu antibiotice si care sunt situatiile cand se impune astfel un astfel de tratament. De asemenea va vom explica si care sunt consecintele administrarii de antibiotice in exces, atat asupra sanatatii dumneavoastra, cat si a celorlalti.

Ce sunt antibioticele

Trebuie precizat de la bun inceput ca antibioticele reprezinta una dintre cele mai importante descoperiri din domeniul medicinei, care a schimbat radical modul de abordare in ceea ce priveste tratamentul infectiilor. Este vorba de o clasa de medicamente care au la baza microorganisme sau substante active obtinute pe cale sintetica, ce actioneaza impotriva bacteriilor. Exista o mare varietate de bacterii, iar unele dintre ele provoaca infectii atunci cand patrund in zonele mai vulnerabile din organism. Inainte de momentul descoperirii antibioticelor, astfel de infectii aveau deseori consecinte din cele mai grave si de multe ori chiar potential letal, insa riscurile s-au diminuat considerabil odata cu introducerea noului tratament.

    Rara de mortalitate si complicatiile asociate infectiilor bacteriene s-au redus considerabil iar antibioticele au devenit unele dintre cele mai des utilizate medicamente la nivel mondial.

    Totusi, aceasta popularitate are si anumite aspecte negative, constand in faptul ca antibioticele au ajuns sa fie considerate un remediu pentru orice fel de infectie si chiar pentru afectiuni de alta natura. Prin urmare, consumul de antibiotice a crescut, ajungand la cote alarmante, care au ajuns sa puna in pericol eficienta acestor medicamente.

    Aceasta situatie se datoreaza in principal utilizarii neadecvate, atat in domeniul medicinei umane cat si in cel al medicinei veterinare si chiar in agricultura, netinandu-se cont de faptul ca antibioticele sunt destinate doar tratarii infectiilor bacteriene.

    Care sunt cauzele tusei si durerii in gat

    Dupa cum spuneam, tusea si durerea in gat sunt simptome obisnuite ale infectiilor respiratorii. La randul lor, acestea sunt cauzate de patrunderea in caile respiratorii a unor agenti patogeni care pot fi virusuri sau bacterii.

    In urma infectarii, caile respiratorii superioare se irita, ceea ce duce la aparitia tusei. Aceasta este, in fapt, un reflex natural al organismului, menit sa elibereze caile respiratorii de factorii iritanti, de secretii sau de corpurile straine. In prima faza, tusea este seaca insa ulterior poate deveni productiva, din cauza secretiei abundente de mucus, care este un alt raspuns normal al organismului atunci cand caile respiratorii sunt infectate de virusuri sau bacterii.

    In ceea ce priveste durerea in gat, aceasta este rezultatul inflamatiei cauzate de infectia respiratorie la nivelul faringelui, laringelui sau amigdalelor. Procesul inflamator face parte din raspunsul imun al organismului in fata actiunii bacteriilor sau virusurilor, iar durerea in gat poate fi insotita de usturime, senzatia de uscaciune, raguseala si dificultati la inghitire.

    De asemenea, durerea in gat poate fi amplificata de tuse in conditiile in care aceste simptome sunt deseori prezente in cazul infectiilor respiratorii.

    Cand se impune tratamentul cu antibiotice

    Asadar, tusea si durerea in gat sunt rezultatul unei infectii respiratorii, care poate fi determinata de doua categorii de agenti patogeni, mai precis virusurile si bacteriile. Desi simptomele unei infectii respiratorii de natura bacteriana sunt foarte asemanatoare cu cele ale unei infectii virale, aceasta nu inseamna ca se poate aplica acelasi tratament. Solutia terapeutica optima se stabileste in functie de tipul agentului patogen care a provocat infectia, iar in acest context trebuie sa reamintim faptul ca tratamentul cu antibiotice este eficient doar impotriva bacteriilor.

    Prin urmare, durerea in gat si tusea pot fi tratate cu antibiotice doar in cazul in care sunt consecinta unei infectii respiratorii de natura bacteriana. In teorie suna simplu, dat in practica lucrurile sunt ceva mai complicate, pentru ca este foarte dificil de facut diferenta intre o infectie respiratorie virala si una bacteriana.

      In general, simptomele unei infectii bacteriene sunt mai persistente si mai severe decat cele ale unei infectii virale. Totodata, simptome precum durerile musculare, durerile de cap si frisoanele sunt specifice infectiilor virale si mai putin frecvente in cazul infectiilor bacteriene.

      Un alt detaliu pe baza caruia poate fi facuta diferenta il reprezinta aspectul secretiilor din caile respiratorii. Astfel, in cazul infectiilor bacteriene, secretiile au o consistenta mai densa si o culoare galbena sau verzuie mai pronuntata, in timp ce secretiile specifice unei infectii virale sunt mai apoase si mai transparente.

      De asemenea, un indiciu important este ti prezenta puroiului la nivelul amigdalelor – simptom specific mai ales infectiilor bacteriene. Si infectiile virale pot determina aparitia puroiului in gat, insa secretia este mai putin abundenta.

      Nu recomandam autodiagnosticarea si nici automedicatia, astfel ca cea mai sigura cale de a stabili tipul infectiei si tratamentul adecvat consta intr-o vizita la medic. Pe baza simptomelor si a analizelor de laborator a unor probe recoltate de la pacient, se poate stabili cu usurinta tipul agentului patogen si metoda optima de tratament.

      In cazul formelor usoare de boala, tusea si durerea in gat vor trece de la sine, insa daca simptomele persista si devin tot mai severe este recomandat sa va adresati unui medic. Sub nicio forma nu trebuie sa incepeti sa luati antibiotice fara a avea  o recomandare in acest sens de la un specialist, pentru ca exista riscul ca tratamentul sa nu aiba niciun efect si sa genereze alte complicatii, daca problema nu este de natura bacteriana.

      Care sunt efectele excesului de antibiotice

      Bacteriile sunt microorganisme care au capacitatea de a se adapta pentru a face fata diferitelor conditii care le ameninta existenta. Astfel, odata cu inceperea folosirii antibioticelor pentru tratarea infectiilor bacteriene a inceput si un proces firesc de adaptare al acestor microorganisme. Procesul este unul de durata, insa in ultimii ani a fost accelerat de utilizarea tot mai necontrolata a antibioticelor. Asa cum spuneam, acestea au ajuns sa fie considerate remediu universal, astfel ca au fost administrate fie ca era sau nu nevoie de ele, uneori cu recomandare de la medic, alteori „dupa ureche”.

      Dincolo de faptul ca aceste tratamente neadecvate nu au avut niciun efect, au dat posibilitatea bacteriilor sa intre mai frecvent in contact cu antibioticele si sa dezvolte mult mai rapid rezistenta in fata actiunii acestora.

      Rezistenta la antibiotice a devenit astfel o adevarata problema de sanatate la nivel mondial, iar multi specialisti afirma ca exista riscul ca progresele inregistrate pana acum in domeniul tratamentului infectiilor bacteriene sa fie anulate, pentru ca agentii patogeni au devenit tot mai puternici iar medicamentele din ce in ce mai putin eficiente.

      Asadar, rezistenta la antibiotice nu afecteaza doar persoanele care isi administreaza astfel de tratamente fara sa aiba nevoie – asa cum gresit cred unii  – ci reprezinta o amenintare la adresa sanatatii globale.

        De asemenea administrarea necontrolata de antibiotice poate duce la afectarea severa a florei intestinale, care este formata tot din bacterii, dar cu un rol benefic in organism. Ajunse in sistemul digestiv, antibioticele distrug bacteriile probiotice care alcatuiesc flora intestinala si sunt implicate in procesul de digestie. Prin urmare, apar tulburari digestive si totodata scade si imunitatea, pentru ca o buna parte a sistemului imunitar este concentrata in flora bacteriana din intestine.

        Pentru a evita aceste riscuri, administrarea de antibiotice trebuie sa se faca doar pe baza recomandarii medicului si respectand cu strictete dozele prescrise de acesta. Asadar, oricat de mult v-ar deranja durerea in gat si tusea, nu incercati sa va tratati cu antibiotice inainte de a face o vizita la medic, pentru a afla daca aveti intr-adevar nevoie de astfel de medicamente.

        Autor: Catalin Tantareanu

        Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: