fbpx

Seleniu – rol in organism si beneficii

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

Desi cercetarile privind rolul sau in organism sunt relativ recente, acestea au stabilit ca seleniul a reprezentat dintotdeauna un mineral de maxima importanta, necesar in multe procese metabolice. La fel ca ceilalti nutrienti, seleniul ajunge in organism prin intermediul alimentelor,  fiind necesara o cantitate zilnica relativ mica pentru a-si indeplini rolurile esentiale.

Pentru ca este vorba de un element mai putin cunoscut, care a fost ignorat multa vreme, am decis sa ii acordam si noi atentia necesara  prin intermediul acestui articol. Daca vei avea curiozitatea sa-l parcurgi pana la final, vei putea afla din cuprinsul sau care este rolul seleniului in buna functionare a organismului, care sunt beneficiile sale pentru sanatate si care sunt alimentele cu cel mai bogat continut de seleniu.

Despre seleniu

Seleniul este un element chimic care se gaseste in sol, dar si in anumite surse alimentare, facand parte din categoria mineralelor numite oligoelemente. Cum spuneam si mai devreme, acesta a fost ignorat multa vreme, crezandu-se ca nu are un rol atat de insemnat in buna functionare a organismului.

Abia prin anii ‘70 au fost facute primele cercetari serioase in privinta seleniului si astfel s-a descoperit ca acesta era de fapt un nutrient esential.

In prezent, se stie ca acest mineral este implicat in 3 procese importante si totodata s-a stabilit ca o cantitate prea mare de seleniu prezenta in organism poate duce la intoxicare. Efectele acesteia constau in caderea parului si aparitia unor tulburari de natura digestiva si neurologica.

    Rolurile seleniului in organism

    Am precizat deja ca seleniul este implicat in trei procese importante din organism, iar in cele ce urmeaza vom detalia aceasta informatie, dezvaluind-ti care sunt aceste procese si modul in care actioneaza acest mineral.

    Combaterea stresului oxidativ

    Cel mai important rol al seleniului este acela de agent antioxidant care protejeaza celulele impotriva stresului oxidativ. Acest stres oxidativ este determinat de radicalii liberi – molecule instabile si reactive rezultate in urma proceselor metabolice normale. 

    Radicalii liberi interactioneaza cu celulele din organism, modificand structura acestora si dand nastere fenomenului numit stres oxidativ, care sta la baza multor probleme de sanatate, unele dintre ele chiar foarte severe.

    Seleniul combate acest fenomen prin formarea de enzime antioxidante, cum ar fi glutationul peroxidaza, care neutralizeaza radicalii liberi si previn daunele celulare.

    Intarirea sistemului imunitar

    In acelasi timp, seleniul stimuleaza productia de celule imunitare, ajutand astfel organismul sa lupte impotriva infectiilor si bolilor provocate de diversi agenti patogeni.

    De asemenea, prin intarirea sistemului imunitar, seleniul contribuie la reducerea inflamatiilor, la vindecarea mai rapida a unor leziuni si la scurtarea perioadelor de recuperare dupa anumite boli sau interventii chirurgicale.

    Reglarea glandei tiroide

    Glanda tiroida produce hormoni tiroidieni, care sunt implicati in reglarea metabolismului, cresterea si dezvoltarea normala, functionarea sistemului nervos si a sistemului imunitar.

    Seleniul este esential pentru functionarea normala a acestei glande, prin faptul ca activeaza enzimele ce convertesc hormonii tiroidieni inactivi in hormoni activi.

    Seleniu – beneficii pentru sanatate

    Din cele trei roluri esentiale pe care tocmai le-am enumerat, rezulta o serie de beneficii pe care seleniul le poate avea pentru sanatatea organismului. Iata care sunt acestea:

    Reduce riscul de aparitie a cancerului

    Stresul oxidativ este unul din factorii declansatori pentru multe forme de cancer, dat fiind faptul ca celulele sanatoase sufera modificari in urma interactiuni cu radicalii liberi. 

    Prin efectul sau antioxidant, seleniul anuleaza actiunea radicalilor liberi, iar in acest mod contribuie la reducerea riscului de cancer cauzat de stresul oxidativ.

    Previne bolile cardiovasculare

    Stresul oxidativ este responsabil intr-o buna masura si de aparitia unor boli cardiovasculare, prin faptul ca provoaca inflamatie, iar aceasta este unul dintre principalii factori declansatori ai afectiunilor de acest tip. Prin reducerea stresului oxidativ, seleniul reduce si riscul cardiovascular. 

    Totodata, prin actiunea sa antioxidanta reduce si efectul nociv al colesterolului LDL, care se depune pe interiorul vaselor de sange, ingustand-le si determinand aparitia hipertensiunii arteriale.

    Amelioreaza simptomele astmului

    Astmul este o afectiune respiratorie cu o incidenta destul de ridicata si simptome deranjante. In cazul pacientilor cu astm, caile respiratorii se inflameaza, ceea ce face ca respiratia sa devina dificila. Tusea si respiratia suieratoare sunt alte manifestari specifice ale acestei boli, iar un aport optim de seleniu in sange le poate ameliora.

    Acesta are efect antiinflamator, reducand astfel inflamatia cailor respiratorii, fara a avea insa si rolul de a vindeca boala.

    Reduce declinul cognitiv

    Odata cu inaintarea in varsta, celulele sistemului nervos mor si nu mai sunt inlocuite de altele noi, iar aceasta este explicatia declinului cognitiv care apare in cazul multor varstnici. Declinul cognitiv sta la baza maladiei Alzheimer, caracterizata prin pierdere memoriei, insotita de o serie de modificari comportamentale.

    Disparitia celulelor nervoase este datorata intr-o oarecare masura si stresului oxidativ, astfel ca seleniul poate fi benefic si in aceasta situatie. Acesta nu elimina definitiv riscul, dar poate incetini progresia declinului cognitiv, astfel incat persoanele ajunse la varste inaintate sa nu fie afectate in foarte mare masura de acest fenomen.

      Surse alimentare bogate in seleniu

      Organismul uman nu are capacitatea de a produce singur seleniu, astfel ca dozele necesare provin din „sursa externa”. Aceasta sursa este reprezentata de alimentele care contin seleniu si pe care ti le prezentam in lista de mai jos.

      Pestele si fructele de mare

      Din aceasta categorie, tonul, sardinele, somonul si crevetii, sunt cele mai bogate surse de seleniu. In acelasi timp, pestele si fructele de mare contin acizi grasi Omega-3 si alte substante nutritive benefice pentru sanatate, iar din acest motiv se numara printre cele mai sanatoase alimente.

      Carnea

      Ne referim in principal la carnea rosie, precum carnea de vita sau de porc. Cea mai importanta cantitate de seleniu se gaseste in organele acestor animale, asa ca iti recomandam in special consumul de ficat, rinichi si inima.

      Trebuie sa tii cont insa ca alimentele din aceasta gama au un continut ridicat de grasimi saturate, care pot fi nocive daca sunt consumate in cantitati mari. Asadar, consuma cu moderatie carne rosie cu o frecventa de 2-3 ori pe saptamana!

      Cerealele integrale

      Spre deosebire de carnea rosie, cerealele integrale pot fi incluse in dieta zilnica si chiar este recomandat sa procedezi astfel, datorita numeroaselor beneficii pe care le aduc. Orezul brun, secara si ovazul se remarca datorita continutului ridicat de seleniu, asa ca ar trebui sa le ai in vedere.

        Nucile braziliene

        Nucile braziliene sunt una dintre cele mai bogate surse alimentare de seleniu. Doar cateva nuci braziliene pot furniza cantitatea zilnica recomandata de seleniu si de aceea important sa nu exagerezi cu consumul, pentru ca poti ajunge la supradoza si risti sa ai parte de complicatiile amintite la inceputul acestui material.

        Ouale

        Si ouale contin acest mineral, insa cantitatea difera in functie de alimentatia pasarilor si de concentratia de seleniu din solul pe care au crescut. Ceea ce putem spune cu certitudine este faptul ca ouale de la pasarile crescute in regim liber sau semi-deschis contin mai mult seleniu decat cele provenite din fermele in care pasarile sunt crescute in hale.

        Anumite fructe si legume Desi nu sunt surse la fel de bogate in seleniu precum cele enumerate pana acum, sparanghelul, ciupercile, broccoli avocado si bananele pot aduce si ele un aport din acest mineral.

        Autor: Catalin Tantareanu

        Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: