fbpx

Eructatie excesiva – cauze si remedii

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

In limbajul comun este folosit mai rar termenul de „eructatie”, motiv pentru care multi nu ii cunosc exact semnificatia desi denumeste un proces fiziologic banal. Acest proces este cunoscut mai bine sub denumirea de „ragait”, care suna destul de neplacut, dat fiind faptul ca actul la care face referire este la randul sau unul jenant, atunci cand are loc in public. Prin urmare, vom folosi in continuare termenul citat anterior, care denumeste procesul de eliminare pe gura a aerului acumulat in stomac. Procesul este unul normal si chiar benefic pentru sistemul digestiv, insa eructatia excesiva poate fi un semn ca ceva nu este in regula.

Pentru a intelege mai bine acest lucru vom explica in continuare ce este eructatia excesiva, care sunt cauzele si remediile precum si principalele moduri in care poate fi prevenita.

 Ce sunt eructatiile?

Odata cu alimentele si lichidele consumate, dar si prin respiratie sau alte obiceiuri cum ar fi mestecatul gumei, in stomac ajunge si o cantitate de aer de care organismul nu are nevoie in sistemul digestiv, asa ca reactioneaza pentru a o elimina. Se intampla atunci cand cantitatea de aer si gazele formate in urma procesului de digestie incep sa exercite presiune din interior asupra peretilor stomacului.

Acesta intra in distensie, conditie in care sfincterul gastroesofagian se relaxeaza, permitand aerului si gazelor din stomac sa fie evacuate prin esofag  si cavitatea bucala, reducandu-se astfel presiunea din stomac. In acest mod se evita si patrunderea gazelor in intestinul subtire ceea, ce ar creste riscul de balonare si ar provoca un alt proces numit flatulenta, prin care acele gaze sunt eliminate la cealalta extremitate a tubului digestiv.

Cand vorbim de eructatie excesiva?

In mod normal, eructatiile se produc la scurt timp dupa masa ori dupa consumul de lichide, mai ales daca este vorba de bauturi acidulate sau sorbite cu paiul. De la caz la caz, numarul de eructatii variaza, insa in general este redus iar cantitatea de aer eliminata nu este una insemnata.

Asadar, nu exista o limita de la care sa putem vorbi de eructatie excesiva, pentru ca fiecare organism are particularitatile sale, insa exista si alte semne care sa indice o astfel de problema. In cazurile de eructatie excesiva, numarul si frecventa eructatiilor cresc iar eliminarea aerului se produce si in intervalele dintre mese, aparent fara vreun motiv. De asemenea, eructatia excesiva poate fi caracterizata de eliminarea unui volum mai mare de aer decat de obicei, uneori cu un miros puternic si neplacut.

De eructatie excesiva se poate vorbi si atunci cand eliminarea gazelor prin esofag si cavitatea bucala este insotita de balonare, dureri abdominale, senzatia de plenitudine sau de presiune la nivelul abdomenului. Uneori, eructatia excesiva poate fi insotita si de arsuri la nivelul esofagului, datorare faptului ca odata cu aerul in exces, prin orificiul gastroesofagian trece si continut acid din stomac.  

Daca in mod normal eructatiile pot fi controlate pentru a evita situatiile jenante in public, in cazurile de eructatie excesiva acest lucru este mai dificil intrucat aerul din stomac este eliminat spontan si in mod frecvent.

Eructatie excesiva – cauze si factori de risc

Eructatia excesiva poate fi determinata de anumite obiceiuri, consumul unor alimente sau bauturi, dar poate aparea si pe fondul unor probleme de sanatate sau ca urmare a administrarii unor medicamente.

Ca factori de risc ce pot provoca eructatia excesiva putem mentiona obiceiul de a vorbi in timpul mesei sau de a manca rapid, pe nemestecate, consumul de bauturi acidulate, obiceiul de a mesteca frecvent guma sau de a bea cu paiul. De asemenea, si fumatul poate duce la eructatie excesiva, la fel si stresul si anxietatea, care genereaza uneori si tulburari digestive.

In functie de acesti factori, exista cateva cauze principale care produc eructatie excesiva.

Aerofagia

Aerofagia este cea mai frecventa cauza pentru eructatia excesiva, intrucat consta in inghitirea voluntara sau involuntara au unei cantitati de aer mai mari decat in mod normal. Li se intampla cel mai adesea fumatorilor, celor care manca repede sau vorbesc in timpul mesei, precum si celor care mesteca guma sau beau cu paiul. Aerofagia si eructatia excesiva aferenta mai pot fi generate de purtarea unor proteze dentare incorect montate, apneea in somn, obiceiul de a respira pe gura dar si de crizele de anxietate sau atacurile de panica.

Consumul unor alimente

Nu este nimic neobisnuit ca eructatia excesiva sa apara in urma consumului unor alimente care se digera mai greu si determina formarea de gaze in stomac. Cele mai cunoscute exemple sunt fasolea, mazarea si celelalte leguminoase, varza, conopida si alte crucifere, ceapa, merele, bananele, stafidele, cerealele integrale si mancarurile bogate in grasimi.

De asemenea, consumul de apa minerala, sifon, bauturi carbogazoase sau energizante poate creste presiunea din stomac datorata gazelor, generand astfel eructatie excesiva.

Anumite afectiuni

Eructatia excesiva poate fi si un simptom al unor afectiuni de natura digestiva ce afecteaza in special stomacul. Cele mai frecvente cauze din aceasta categorie sunt gastrita, boala de reflux gastroesofagian, ulcerul peptic si infectia cu bacteria Helicobacter pylori. De asemenea, eructatia excesiva este uneori generata de intolerantele alimentare asa cum sunt intoleranta la lactoza si intoleranta la gluten, precum si de malabsorbtia fructozei sau sorbitolului.

Eructatie excesiva – remedii si solutii

Arunci cand se produce ocazional din cauze cunoscute, eructatia excesiva nu constituie motiv de ingrijorare si trece de la sine fara fi nevoie de vreun tratament. Totusi, dupa cum am precizat, provoaca oarecare disconfort si te poate pune in situatii jenante, iar din acest motiv poti sa apelezi si anumite remedii pentru a reduce volumul gazelor din stomac.

Ghimbirul

Ghimbirul este cunoscut printre altele si datorita proprietatilor sale carminative, ce ajuta la eliminarea gazelor in exces din stomac si intestine. Se poate consuma sub forma de ceai, preparat din radacina proaspata sau uscata.

Menta

Menta amelioreaza disconfortul asociat cu eructatia excesiva prin efectul relaxant supra muschilor din peretii stomacului, ce ajuta la eliminarea gazelor in exces

Musetelul

Consumat sub forma de ceai, musetelul stimuleaza digestia si totodata relaxeaza muschii stomacului, iar prin aceste efecte amelioreaza disconfortul asociat cu eructatia excesiva.

Eructatie excesiva? Ce alimente sa eviti

Daca te confrunti cu eructatia excesiva trebuie sa eviti in primul rand alimentele care favorizeaza aparitia acestei tulburari, pentru ca acestea nu vor face decat sa agraveze simptomele prin cresterea volumului de gaze din stomac. Asadar, este recomandat sa excluzi din meniu alimentele pe care le-am mentionat putin mai devreme, cand am vorbit despre cauze. Pentru a le retine mai usor, reamintim ca este vorba de leguminoase, crucifere, cereale integrale, carne grasa sau orice preparat cu multa grasime,  prajeli de orice fel, mere, pere, banane si stafide.

De asemenea sunt de evitat si alimentele cu condimente picante, lactatele nedegresate, produsele de la fast-food, mezelurile si alte alimente procesate, care contin substante ce pot afecta digestia, crescand astfel si volumul de gaze din stomac.

Eructatie excesiva cauzata de medicamente – care sunt acestea?

Exista si anumite medicamente care pot avea ca efect secundar eructatia excesiva, astfel ca aparitia acestui fenomen in urma administrarii unor tratamente este o reactie fireasca. O categorie foarte cunoscuta de astfel de medicamente este cea a antiinflamatoarelor nesteroidiene, administrate pentru ameliorarea durerilor si a inflamatiilor. Din aceasta categorie mentionam ibuprofenul, aspirina si naproxenul, care pot genera eructatie excesiva.

De asemenea, acelasi afect il au si laxativele, care se administreaza impotriva constipatiei si care prin actiunea lor favorizeaza producerea de gaze in stomac.

Nu in ultimul rand, si pacientii cu diabet care isi administreaza acabroza, se pot confrunta cu eructatie excesiva in urma tratamentului.

Eructatie excesiva, sfaturi pentru preventie

Pentru a evita eructatia excesiva dar si balonarea sau flatulenta, care au cauze asemanatoare, este important sa te obisnuiesti sa mananci incet, mestecand bine fiecare dumicat, cu gura inchisa, pentru a inghiti cat mai putin aer. Din acelasi motiv se recomanda sa nu vorbesti in timpul mesei si nici sa nu bei apa des in timp ce mananci. Renuntarea la fumat sau la obiceiul de a mesteca des guma reduce considerabil riscul de eructatie excesiva, la fel si evitarea obiceiului de a bea cu paiul diverse bauturi.

Alimentele care provoaca eructatie nu trebuie excluse din dieta pentru ca aduc o serie de beneficii organismului, insa e bine sa le consumi cu masura, in cantitati moderate, de preferat o singura data pe zi. Aceeasi recomandare e valabila si in cazul bauturilor acidulate, pe care le poti consuma pentru a-ti potoli setea insa nu trebuie sa-ti faci un obicei din asta. Sunt totusi de evitat sucurile carbogazoase si energizantele, care contin cantitati mari de zahar si alte substante nu tocmai benefice pentru sanatate.

Autor: Catalin Tantareanu

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: