fbpx

Pneumonie – cauze, diagnostic si tratament

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

Desi incidenta sa a scazut odata cu descoperirea antibioticelor, pneumonia ramane o boala care face anual milioane de victime la nivel mondial, fiind cea mai frecventa cauza de natura infectioasa a deceselor in randul copiilor cu varsta sub 5 ani.

Asadar, vorbim de o boala de care se manifesta la nivel pulmonar, ce poate afecta unul sau ambii plamani. Pneumonia poate fi de doua feluri, in functie de cauzele care au provocat-o. 

Forma cea mai des intalnita este pneumonia infectioasa, provocata de virusuri, bacterii, ciuperci sau diversi paraziti care ajung in plamani. In acest caz, tipul de agent patogen variaza in functie de varsta pacientului, de particularitatile ce tin de organismul acestuia precum si de mediul din care a fost contractata infectia.

Cea de-a doua forma a bolii este pneumonia neinfectioasa, care apare ca urmare a aspiratiei unor alimente, lichide sau secretii ce ajung in plamani, precum si a unor particule ori vapori de substante toxice.

Ce este pneumonia

Indiferent de forma pe care o imbraca, pneumonia se manifesta prin inflamarea tesutului pulmonar, ajungand pana la nivelul alveolelor. Alveolele pulmonare sunt acei „saculeti” care se umplu cu aer in timpul respiratiei, avand rolul de a realiza schimbul de gaze le nivelul sangelui. Atunci cand inflamatia ajunge la nivelul alveolelor, acestea se umplu cu puroi sau lichid, ceea ce duce la scaderea capacitatii de preluare a aerului din bronhii.  

In aceste conditii, organismul primeste mai putin oxigen, iar de aici pot aparea o serie de complicatii.

    La nivelul plamanilor, pneumonia poate afecta un singur lob sau se poate manifesta pe mai multe segmente, iar in functie de zona afectata putem vorbi de pneumonie lobara sau pneumonie segmentara.

    De asemenea, tipurile de pneumonie se mai clasifica in functie de natura agentului patogen care a cauzat infectia, iar pe baza acestui criteriu boala poate fi bacteriana, virala, micotica sau parazitara. Important de retinut este faptul ca in prezent sunt cunoscuti peste 30 de agenti patogeni ce pot fi responsabili de aparitia pneumoniei.

    In ceea ce priveste pneumonia neinfectioasa, aceasta mai este denumita si „pneumonie de aspiratie”, caz in care inflamatia este determinata de fragmentele de alimente, voma, picaturile de saliva sau alte lichide ori substantele toxice care ajung in plamani.

    Pneumonie – factori de risc

    Teoretic, oricine este expus riscului de a dezvolta aceasta boala, insa exista o serie de factori favorizanti care fac ca anumite categorii de persoane sa fie mai predispuse.

    In primul rand, copiii cu varste sub doi ani dar si varstnicii care au trecut de 65 de ani pot sa dezvolte mai usor pneumonie, din cauza capacitatii de aparare mai reduse a organismului. In primul caz, sistemul imunitar al copiilor nu este suficient dezvoltat, in timp ce la extrema cealalta, imunitatea scade odata cu inaintarea in varsta.

    De asemenea, bolnavii cronici sunt mai predispusi riscului de a face pneumonie, tot din cauza imunitatii slabite. Acelasi risc sporit exista si in cazul pacientilor imobilizati la pat pentru o perioada mai indelungata, dat fiind faptul ca secretiile bronhice stagneaza la nivelul plamanilor, devenind un mediu propice pentru agentii patogeni.

    Si pacientii care necesita ventilatie mecanica sunt predispusi riscului de a dezvolta aceasta boala, pentru ca introducerea unui corp strain in caile respiratorii favorizeaza patrunderea agentilor patogeni. Cea mai grava forma de pneumonie dobandita in spital este cea nosocomiala, provocata de bacterii rezistente la antibiotice.

    Totodata, fumatorii, consumatorii de alcool si de droguri sunt considerati persoane din categoriile de risc, precum si persoanele care desfasoara activitati in medii toxice, sau foarte poluate. 

    Nu in ultimul rand, persoanele care calatoresc mult sau lucreaza in regiuni mai putin dezvoltate au un risc mai ridicat de a contracta pneumonie de natura infectioasa, precum si cele care intra frecvent in contact cu pacienti infectati.

    Pneumonie – cauze

    Caile respiratorii aeriene sunt o importanta poarta de intrare in organism, iar odata cu aerul inspirat, in plamani pot patrunde si o serie de microorganisme aflate in atmosfera. Pana sa ajunga in plamani, aceste microorganisme au de trecut cateva bariere, insa atunci cand cantitatea de agenti patogeni este prea mare, acestia pot depasi aceste obstacole.

    Dupa cum am precizat si in introducerea acestui material, din categoria agentilor patogeni care cauzeaza pneumonia fac parte bacteriile, virusurile, diversi paraziti si ciuperci – in total, ceva mai mult de 30 de familii de microorganisme

    In ceea ce priveste pneumonia neinfectioasa, aceasta nu se produce la prima aspiratie de secretii lichide sau resturi de alimente, intrucat organismul are mecanisme naturale pentru a se apara si in acest sens. Problema apare atunci cand aceste aspiratii au loc in mod repetat sau in cantitati mari, precum si atunci cand persoana in cauza are un sistem de aparare pulmonara slabit, din diverse motive.

      Pneumonie – semne si simptome

      Un prim semn al pneumoniei este respiratia ingreunata, urmata ulterior de o stare generala de rau, datorata oxigenarii insuficiente a organismului. De asemenea, tusea este un alt simptom specific, care difera ca manifestare, in functie de varsta pacientilor.

      Astfel, in cazul copiilor peste 5 ani si al adultilor, pneumonia se manifesta prin tuse productiva, uneori cu urme de sange in secretia specifica. Daca este vorba de sugari, copii mici sau de varstnici, tusea este seaca, fara secretii.

      O alta manifestare specifica in pneumonie este durerea in piept, care devine mai accentuata atunci cand pacientul tuseste.

      Lista simptomelor este completata de febra, insa varstnicii si persoanele cu imunitatea scazuta nu manifesta acest semn, care apare atunci cand sistemul imunitar se lupta cu infectia.

      Semnele pneumoniei se disting si din comportamentul pacientilor, mai ales in cazul copiilor mici si al varstnicilor. Astfel, sugarii si copiii devin mai agitati, in timp ce batranii pot fi confuzi si pot manifesta usoare tulburari de memorie.

      Diagnosticul de pneumonie

      Formele usoare de pneumonie pot fi diagnosticate cu usurinta de un medic pneumolog, pe baza simptomelor descrise de pacient si in urma unui examen clinic ce consta in ascultarea plamanilor. 

      Totodata, pacientii trebuie sa faca si o radiografie toracica, cu ajutorul careia medicul poate confirma diagnosticul, constatand totodata si gradul de afectare pulmonara.

      In cazurile mai complicate de pneumonie, sunt necesare teste suplimentare ce pot include analiza de sangelui si a secretiilor de la nivelul plamanilor, sau masurarea nivelului de oxigen din sange. De asemenea, medicul poate recomanda analiza unei mostre de lichid din plamani, efectuarea unei bronhoscopii sau a unui examen CT.

      Tratament pneumonie

      Odata cu diagnosticul de pneumonie, se determina si cauzele bolii, implicit natura agentului patogen ce a dus la aparitia pneumoniei.

      In functie de aceste criterii, dar si de simptomele manifestate de pacient, se prescrie un tratament medicamentos, care poate fi administrat la domiciliu.

      Cele mai multe cazuri inregistrate la adulti sunt de natura bacteriana, astfel ca tratamentul se bazeaza pe antibiotice, menite sa distruga agentii patogeni care au provocat infectia. In cazul bolilor provocate de virusi, tratamentul se bazeaza pe medicamente antivirale, iar daca boala a fost provocata de o ciuperca, se administreaza antifungice.

      De asemenea, medicul poate prescrie medicamente pentru tuse, febra sau durere, cu scopul de a ameliora simptomele.

      In perioada tratamentului pentru pneumonie, pacientilor li se recomanda o dieta bazata pe fructe, legume si supe calde sau sucuri naturale, pentru a oferi organismului o doza sporita de vitamine si minerale care stimuleaza sistemul imunitar.

      De asemenea, este necesara multa odihna si o hidratare corespunzatoare, iar daca tratamentul si recomandarile amintite mai sus sunt urmate cu strictete, primele semene de ameliorare a starii de sanatate vor aparea in decurs de 2-3 zile.

      Complicatiile pneumoniei

      In forme incipiente, aceasta boala se poate trata usor, iar pacientii nu vor ramane cu sechele, insa riscurile cresc pe masura ce primele simptome sunt ignorate.

      Se poate ajunge astfel la complicatii grave, care in multe cazuri s-au dovedit fatale, mai ales in cazul persoanelor cu afectiuni preexistente, al copiilor si al varstnicilor.

      Astfel, de la dificultatile de respiratie se poate ajunge usor la insuficienta respiratorie, caz in care pacientul va necesita ventilatie mecanica – procedura care il expune la o serie de alte riscuri.

      In cazul formelor infectioase si in lipsa unui tratament cu antibiotice administrat la timp, bacteriile acumulate in plamani se vor inmulti si vor ajunge in sange, fiind astfel purtate catre alte organe. Astfel vor aparea noi infectii, iar in cel mai rau caz se ajunge la septicemie, adica la o infectie generalizata in tot organismul.

        Inflamatia la nivel pulmonar duce la formarea de lichid care se acumuleaza treptat intre pleura si plamani. In acest caz apare pleurezia, care se manifesta prin dureri toracice, dificultati de respiratie, febra, frisoane si tuse neproductiva.

        De asemenea, o alta complicatie este abcesul pulmonar, care este o acumulare de puroi in alveole sau in spatiile cavitare. Si in acest caz, creste riscul raspandirii infectiei si aparitiei septicemiei, in situatia in care puroiul ajunge in sange.

        La final, mai trebuie precizat ca pneumonia poate fi usor prevenita prin respectarea regulilor de igiena si adoptarea unei diete bazate pe alimente sanatoase, care intaresc sistemul imunitar. Totodata, renuntarea la fumat si la consumul de alcool este o alta cale de a reduce  sansele de a face aceasta boala.

        Nu in ultimul rand, vaccinarea antipneumococica este o alta metoda eficienta de prevenire, mai ales in cazul copiilor mici, motiv pentru care acest vaccin este inclus in schema de vaccinare obligatorie.

        Autor: Catalin Tantareanu

        Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: